„Lupul de la Rutieră” și alți trei agenți au fost reținuți pentru corupție. Ar fi primit bani și tratamente SPA

×
Codul embed a fost copiat

"Lupul de la rutieră", după cum era supranumit un polițist din Brașov, și alți trei agenți sunt reținuți pentru presupuse fapte de corupție. Ar fi închis ochii la o sumedenie de nereguli, fie în trafic, fie la examenul auto.

Și ar fi primit în schimb bani, dar și tratamente la SPA sau mese la restaurant, în Poiana Brașov. Au ajuns în arest și alți 3 bărbați, bănuiți că au dat mită sau că au intermediat astfel de "afaceri".

Agentul șef Cornel Sandu, poreclit "Lupul de la rutieră" a fost evidențiat chiar de ministrul de interne Lucian Bode, pentru integritatea de care ar fi dat dovadă de-a lungul timpului. Acum a fost dus la audieri pe ușa din spate.

Polițistul excela în prinderea celor care conduc sub influența drogurilor. În plus, i-a dat pe mâna procurorilor pe mai mulți șoferi care i-ar fi oferit mită, ca să nu fie sancționați în trafic. Anchetatorii spun însă că polițistul, care activă la serviciul rutier Râșnov, trecea cu vederea unele nereguli, ba chiar îi ajuta cu sfaturi pe unii șoferi cercetați penal, pentru a tergiversa ancheta. Sandu ar fi lucrat în tandem cu un alt agent din Poiană Brașov.

Adrian Radu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov: „Se urmărea îndeosebi dobândirea accesului la persoanele cu influenţă sau altfel de beneficii inclusiv la servicii SPA, servicii hoteliere din Poiana Brașov. Patroni de lanțuri hoteliere sau persoane publice din județ. Ei între ei... erau servicii și favoruri acordate ilegal și de comun acord.”

Citește și
politia rutiera
Regula rutieră care le poate aduce o amendă uriașă șoferilor, dar pe care puțini o cunosc. Rezultatele unui sondaj
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reținerea lui Sandu este o surpriză atât pentru localnici, cât și pentru autoritățile locale, care i-au acordat anul trecut distincția Pro Urbe.

Cercetările îi vizează și pe doi examinatori de la permise auto, care ar fi favorizat diferite persoane, în schimbul unor sume de bani.

Adrian Radu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov: „Mita era de 5.000 de lei, de la caz la caz dublată şi de alte avantaje materiale. E vorba despre examinarea în teren, acolo erau probleme. Vă pot spune un caz - o persoană care a luat în aceste condișii permisul, la 10 zile a făcut un accident de circulație, deci proba practică era problema.”

Trei persoane care ar fi dat sau intermediat mita sunt reținute în același dosar. Iar alți 13 inși sunt cercetaţi în stare de libertate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Florin are 33 de ani și a fost desemnat cel mai bun șofer din Poliția Capitalei. Ce a reușit să facă într-o urmărire
Florin are 33 de ani și a fost desemnat cel mai bun șofer din Poliția Capitalei. Ce a reușit să facă într-o urmărire

Un agent de la Rutieră este cel mai bun conducător auto din Poliția Capitalei. A dovedit asta după un concurs de viteză și îndemânare, la volanul autospecialei. La întrecere au participat cei mai buni polițiști din București.

Regula rutieră care le poate aduce o amendă uriașă șoferilor, dar pe care puțini o cunosc. Rezultatele unui sondaj
Regula rutieră care le poate aduce o amendă uriașă șoferilor, dar pe care puțini o cunosc. Rezultatele unui sondaj

Puțini șoferi știu de o regulă rutieră mai puțin cunoscută, care, dacă nu este respectată, le poate aduce amenzi uriașe. Reglementările se referă la transportul animalelor de companie pe drumurile publice.

Femeia amendată pentru că a citit un SMS, la volan, indignată de fotografia Poliției Rutiere din plic. Ce se vedea acolo
Femeia amendată pentru că a citit un SMS, la volan, indignată de fotografia Poliției Rutiere din plic. Ce se vedea acolo

O femeie a primit o amendă pentru că a citit un SMS la volanul mașinii sale, dar a fost șocată când a văzut și fotografia prezentată ca probă de poliția rutieră, venită în plic alături de amendă.

Familia polițistului Gigină, după ce Gabriel Oprea a fost achitat: „Inadmisibil, câtă încredere am avut în această justiție”
Familia polițistului Gigină, după ce Gabriel Oprea a fost achitat: „Inadmisibil, câtă încredere am avut în această justiție”

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea scapă basma curată - în prima instanță - după moartea agentului Bogdan Gigină. Polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei deschidea, pe motocicletă, coloana oficială a demnitarului, care mergea spre casă.

Un şofer, cu un copil cu nevoi speciale în mașină, acuză poliţiştii că au studiat peste o oră Codul Rutier pentru a-l amenda
Un şofer, cu un copil cu nevoi speciale în mașină, acuză poliţiştii că au studiat peste o oră Codul Rutier pentru a-l amenda

O familie din Timișoara acuză un echipaj de la rutieră de exces de zel, după ce politiștii i-au oprit pe motiv că ar avea parbrizul fisurat.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.