Vom plăti peste 2 miliarde de euro constructorilor de autostrăzi pentru nimic. Bode: "Taxă pe prostie"

×
Codul embed a fost copiat

România va termina anul cu 90 de kilometri noi de autostradă. Atât de puțin încât tot la coada Europei va rămâne.

Autoritățile vor plăti însă "taxa pe prostie", de peste 2 miliarde de euro, spune chiar ministrul transporturilor. Sunt bani datorați constructorilor, care au dat statul în judecată, din cauza contractelor prost făcute de funcționarii statului. Cu acești bani s-ar fi putut construi o autostradă peste munți, susține Lucian Bode.


2020 va fi un alt an extrem de slab pentru infrastructura românească, recunoaşte şi ministrul transporturilor. Responsabilii au reuşit să dea în exploatare 46 de noi kilometri de autostradă până acum. Cu noroc şi vreme bună, s-ar putea dubla până la finalul anului.

Sebeș-Turda (între Lancram-Sântimbru)- lotul 1-17 kilometri

Centura Bacău-30 kilometri

Citește și
autostrada transilvania
Secțiune „lipsă” pe Autostrada Transilvania. De ce bat pasul pe loc lucrările acolo
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Râșnov-Cristian- 6 kilometri

Şi nu este singura veste rea. Ministrul transporturilor susţine că România a plătit în ultimii 14 ani o taxă pe prostie din cauza unor contracte întocmite de funcţionarii de la minister şi de la Compania Naţională de Drumuri. Companiile de construcţii dau statul în judecată peste diferite greşeli şi câştigă pe bandă rulantă.

„2,2 miliarde de euro claimuri. taxa pe prostie" explică Lucian Bode.

Paradoxal este că ministrul recunoaşte că nu-i poate sancţiona pe funcţionari. Fie îşi iau concediu, fie se detaşează în alte ministere.

Lucrările pe centura de sud a Capitalei vor începe cu întârziere

O altă explicaţie pentru lentoarea cu care se construiesc drumuri în România ar fi şi lipsa de seriozitate a firmelor de construcţii, acuză şeful de la transporturi.

Aşa se întâmplă pe şantierul autostrăzii de centură a Capitalei. Constructorul de pe lotul 3 nu a depus actele pentru a începe lucrarea propriu-zisă, iar un alt antreprenor a aşteptat aproape 3 luni ca funcţionarii să termine exproprierile.

„Deschiderea cu artificii a şantierului pe lotul 2 de pe autostradă de centură a avut loc pe 18 August. Doar că firma de construcție a avut atunci la dispoziție 1 km și jumătate de şantier. Abia de curând au fost terminate toate exproprierile, așa că de pe 5 Noiembrie compania va putea lucra în sfârșit pe tot tronsonul 2 - adică pe 16 km."

Toate aceste bâlbâieli înseamnă întârzieri. Dacă săptămâna trecută premierul Ludovic Orban promitea că lucrările pe partea de sud a autostrăzii de centură a Capitalei vor începe până la sfârşitul anului, acum, ministrul Bode a venit cu o amânare.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor „Se va lucra pe cei 52 km în zona de sud a Bucureștiului la început de an."

Ce-i drept, antreprenorul care a întârziat actele a fost sancţionat deja cu 200.000 euro. Asta în condiţiile în care pentru construcţia lotului primeşte 180 de milioane de euro.

Prima bucată a autostrăzii de centură din sudul Capitalei ar trebui să fie gata pe 17 februarie 2023.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ludovic Orban: Lucrările la Autostrada de Centură vor începe în maxim două luni
Ludovic Orban: Lucrările la Autostrada de Centură vor începe în maxim două luni

Lucrările la tronsonul doi la Autostrada de Centură a Bucureștiului vor începe până la sfârșitul anului, după ce joi a fost emisă autorizația, a spus premierul Ludovic Orban.

Secțiune „lipsă” pe Autostrada Transilvania. De ce bat pasul pe loc lucrările acolo
Secțiune „lipsă” pe Autostrada Transilvania. De ce bat pasul pe loc lucrările acolo

Situaţie îngrijorătoare pe şantierul Autostrăzii Transilvania, între localităţile Chețani şi Câmpia Turzii.

Ambasadorul SUA anunță construcția unei autostrăzi și a unei căi ferate între Constanța și Gdansk
Ambasadorul SUA anunță construcția unei autostrăzi și a unei căi ferate între Constanța și Gdansk

România și Polonia ar urma să fie unite de o autostradă și o cale ferată, a anunțat ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.