Virgil Musta, despre adoptarea unor noi măsuri de restricție: "Trebuie să ne așteptăm"

Virgil Musta
City Doctors

Medicul Virgil Musta, cel care a reușit cele mai multe vindecări la pacienți cu COVID-19, avertizează că ne putem aștepta la restricționarea unor activități, dacă numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus continuă să crească.

"În ultimele zile numărul de cazuri a crescut de la o sută și ceva pe zi, până la peste 300 de cazuri azi. În momentul în care nu respectăm regulile, există riscul ca pandemia să se reactiveze. Populația trebuie să înțeleagă că pandemia continuă să existe în comunitate și regulile trebuie respectate. De aceea relaxarea se face gradual: dacă ceva nu funcționează, să se poată lua măsuri de corecție", a trasmis Virgil Musta duminică, la Digi24.

Medicul din Timișoara consideră că se poate lua în calcul inclusiv revenirea la unele măsuri de restricție, dacă acest trend crescător se menține: "Trebuie să ne așteptăm la restricționarea unor activități".

În ce condiții se pot lua iar măsuri restrictive

 

Şeful DSU, Raed Arafat, susţine că trendul crescător al numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 constatat în ultimele zile se poate păstra, dacă oamenii nu vor respecta măsuri precum purtarea măştii de protecţie, distanţare fizică şi igienă.

Citește și
Michael Flor
Un pacient vindecat de Covid-19 în SUA a primit o factură de 1 milion de dolari la spital
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Raed Arafat a declarat sâmbătă, referindu-se la trendul crescător al numărului de noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 că „există şanse să se păstreze, depinde de modul cum ne comportăm”.

El spune că această creştere este şi „un impact al relaxării, care era de aşteptat”, iar acest lucru s-a întâmplat şi în alte state, unele fiind nevoite să ia din nou măsuri restrictive.

”Noi trebuie să vedem creşterea cât de constantă este. Nu ar dori nimeni să revină asupra măsurilor de relaxare, dar dacă ai o creştere semnificativă care nu poate fi controlată sub nicio formă, poate aceste măsuri vor fi luate. Nimeni nu doreşte acest lucru, de noi depinde dacă vom ajunge acolo sau nu”, a mai afirmat Arafat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19
Un episcop din R. Moldova care promova conspirații despre coronavirus s-a îmbolnăvit de Covid-19

Un episcop din Republica Moldova, care promova teorii ale conspirației legate de coronavirus, a fost diagnosticat cu Covid-19, potrivit protv.md.

Un pacient vindecat de Covid-19 în SUA a primit o factură de 1 milion de dolari la spital
Un pacient vindecat de Covid-19 în SUA a primit o factură de 1 milion de dolari la spital

Un american de 70 de ani, diagnosticat cu COVID-19 şi spitalizat timp de două luni la Seattle, a avut neplăcută surpriza de a primi o factură de 181 de pagini de peste un milion de dolari, a dezvăluit sâmbătă cotidianul Seattle Times citat de AFP.

China, din nou în alertă. Noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus
China, din nou în alertă. Noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus

China intră iar în alertă, după ce în Beijing au fost înregistrate 45 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.