Vinovați fără vină. Motivul pentru care locatarii unui bloc din Brașov riscă să-și piardă apartamentele în care stau de 2 ani

×
Codul embed a fost copiat

Locatarii unui bloc nou și modern din Brașov s-au trezit că au de plătit zeci de mii de euro în plus pentru apartamentele în care locuiesc de doi ani și al căror preț fusese deja stabilit clar cu dezvoltatorul imobiliar.

Acesta din urmă se află într-o situație financiară dificilă și, ca să prevină insolvența, a apelat la o procedura specială care presupune actualizarea prețurilor și renegocierea datoriilor. Dacă nu plătesc aceste sume suplimentare, oamenii riscă să-și piardă casele.

Blocul face parte dintr-un complex rezidențial mai mare, din Brașov, și a fost finalizat acum doi ani. Mulți dintre beneficiari au achitat apartamentele integral, la prețurile stabilite atunci cu dezvoltatorul imobiliar: între 50.000 și 80.000 de euro. Acum au aflat că ar trebui să plătească în plus sume consistente.

Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar: "Trebuie să mai plătească în plus la un apartament de 2 camere 30.000 și cele de trei camere 55.000 de euro. Sunt foarte mulți bani și mai ales pentru familii care s-au împrumutat".

Reprezentantul unui beneficiar: "Oamenii au cumpărat de bună credință și acum ei sunt în situația în care au dat banii și se gândesc «Oare ce se întâmplă?»".

Citește și
ploșnite
Căminele Universității Transilvania din Brașov, pline de ploşniţe. „E destul de nasol. Nu avem ce să facem”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dezvoltatorul imobiliar recunoaște că este în dificultate financiară și, ca să scape de insolvență, a apelat la procedura concordatului preventiv. O companie independentă analizează situația în detaliu și face un plan de redresare.

Florin Constantin, reprezentantul firmei de concordat prevenți: "A fost această variantă de actualizare a prețurilor. Varianta unu în care fiecare ia o decizie dacă dorește să meargă mai departe sau nu, iar a doua variantă posibilitatea de restituire a avansului pe care l-au dat. Nu sunt discuții doar cu promitenții cumpărători, ci și cu toți creditorii societății, creditori bancari, furnizori de utilități, de materiale de constructii și nu numai".

Cătălin Mândru, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar: "La momentul ăsta compania înregistrează niște debite, niște creante pe care furnizori le au la noi. Suntem încrezători că împreună cu oamenii vom ajunge la un consens prin dialog și negociere, vom ajunge la un consens astfel încât damage-ul să fie minim".

Mihaela Roncea, reprezentant al unui beneficiar: "Este strigător la cer, nu este corect față de noi pentru că acest dezvoltator vrea să-și rezolve problemele luând o suma de bani de la locatarii care locuiesc în apartamente de un an jumate".

Oamenii se tem însă că nici dupa ce vor plăti sumele cerute în plus nu vor deveni proprietari cu acte în regulă pe apartamente. Asta pentru că blocul nu este încă intabulat.

Claudiu Axinte, beneficiar: "Când i-am întrebat «Ne puteti garanta că dacă plătim acești bani vom avea apartamentul?» au spus «Nu. Vă oferiți doar o șansă mai bună în caz că...». Dacă firma intră în insolvență. Practic ni se cer zeci de mii de euro pentru nicio garanție".

Intabularea blocului trenează din cauză că inițial dezvoltatorul imobiliar nu a respectat autorizația de constructie în care era prevazută amenajarea unei parcări supraetajate. Acum imobilul se află în proces de reautorizare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Măsurile luate de administrația Universității Transilvania din Brașov, după ce studenții au descoperit ploșnițe în cămine
Măsurile luate de administrația Universității Transilvania din Brașov, după ce studenții au descoperit ploșnițe în cămine

Au fost descoperite ploșnițe într-un cămin studențesc al Universității Transilvania din Brașov. Insectele au apucat să se strecoare în saltelele și în pernele unor tineri, iar administrația este nevoită să facă dezinsecție.

Căminele Universității Transilvania din Brașov, pline de ploşniţe. „E destul de nasol. Nu avem ce să facem”
Căminele Universității Transilvania din Brașov, pline de ploşniţe. „E destul de nasol. Nu avem ce să facem”

Invazie de ploșnițe într-un cămin studențesc al Universității Transilvania din Brașov. Paraziții au apucat să se strecoare în saltelele și în pernele unor tineri, iar administrația este nevoită acum să facă dezinsecție.

Stâna în care era exploatat copilul din Brașov este a unui viceprimar. Câți bani încasa tatăl lui de la așa-zișii stăpâni
Stâna în care era exploatat copilul din Brașov este a unui viceprimar. Câți bani încasa tatăl lui de la așa-zișii stăpâni

Viceprimarul comunei Ungra din județul Brașov a fost reținut de DIICOT pentru că ar fi exploatat la stâna lui un copil de numai 10 ani.

10.607 cazuri confirmate cu rujeolă, din care 12 decese. Cele mai multe îmbolnăviri, în judeţul Braşov
10.607 cazuri confirmate cu rujeolă, din care 12 decese. Cele mai multe îmbolnăviri, în judeţul Braşov

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, marţi, că, până la 31 martie, au fost confirmate în România 10.607 cazuri de rujeolă şi 12 decese..

 

S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov. Ce spun autoritățile
S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov. Ce spun autoritățile

Primăria Braşov anunţă, luni, că sezonul de iarnă a fost închis în Poiana Braşov, în condiţiile deteriorării pârtiilor, pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă