Video. Un șofer de TIR beat a făcut slalom pe șosea și a fost foarte aproape să provoace un accident

tir
ebihoreanul.ro

Un şofer de TIR din Belarus a urcat la volan beat şi a făcut "echilibristică" în Bihor, pe DN 79, între Mădăras şi Inand, chiar în a doua zi de Crăciun, fiind la un pas de a provoca o tragedie, scrie ebihoreanul.ro.


El a fost prins şi dat pe mâna poliţiştilor după ce alţi doi şoferi au reuşit să îi ia cheile şi să sune la 112.

Totul s-a întâmplat duminică în jurul orei 15.30, iar presa a fost sesizată chiar de către unul dintre cetăţenii care l-au prins pe şoferul-pericol, scrie ebihoreanul.ro.

Imaginile filmate chiar de către cei care l-au oprit pe şoferul din Belarus arată cum TIR-ul rulează cu viteză, scăpat de sub control. Mastodontul a intrat de nenumărate ori pe contrasens, fiind "bliţuit" de şoferii care veneau din sens opus. La un moment dat se vede cum unul dintre aceştia chiar iese pe acostament pentru a evita un impact frontal cu TIR-ul care gonea pe contrasens.

Pentru a-l determina să oprească, şoferul din spatele TIR-ului a claxonat insistent pe mai multe porţiuni de drum. Degeaba, însă, TIR-istul a gonit în continuare. În cele din urmă, şoferul, din Blarus, a oprit pe marginea drumului, moment în care doua persoane i-au luat cheile şi au chemat Poliţia.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"În secundele alea am claxonat crezând ca se va opri. În final, a oprit pe marginea drumului, era geamul deschis şi am apucat să-i iau cheile din contact. M-a ajutat şi un alt bărbat. Şoferul (foto) este rus, iar în momentul în care am deschis uşa, a dat cu picioarele după noi, să ne lovească. S-a calmat când a văzut că i-am luat cheile", a povestit Cătălin Trifa, unul din şoferii care l-au oprit pe TIR-ist.

Potrivit sursei citate, cel de-al doilea bărbat care l-a deposedat de chei pe șoferul băut este Alin Laza, un polițist care se afla în timpul său liber, cu familia în mașină, când a observat manevrele șoferului de TIR. După ce a urcat în cabina individului și l-a imobilizat, a sunat sa-si anunțe șefii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea
Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea

Mai multe gospodării din țară au fost afectate de inundaţii, ca urmare a ploilor torenţiale din timpul zilei.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.