Victimele infracţiunilor vor putea solicita avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere în limita a 5 salarii

bani
Shutterstock

Victimele infracţiunilor vor putea solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere, pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute pe ţară.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Guvernului. Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii, informează Executivul.

Prin hotărârea de guvern au fost aprobate metodologia de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, precum şi criteriile de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare.

"De asemenea, se operaţionalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal", se arată în comunicatul Guvernului.

Totodată, se înfiinţează Unitatea pentru Protecţia Victimelor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor privind aplicarea metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor, privind stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare. Înfiinţarea acestei unităţi nu va avea impact financiar, realizându-se cu încadrarea în numărul de posturi deja existent şi finanţat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fondurile necesare pentru acordarea voucherelor pentru victimele infracţiunilor vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Justiţiei.

"Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal", precizează Guvernul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.