Vicepreședintele CJ Suceava, prins în flagrant de DNA când primea mită 40.000 de euro

Vicepreședintele CJ Suceava, prins în flagrant de DNA când primea mită 40.000 de euro
Monitorul de Suceava

Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a informat, luni, DNA.

 

El a fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de euro mită de la un om de afaceri.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Silviu-Cristinel Creţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la începutul lunii decembrie 2020, Silviu-Cristinel Creţu ar fi acceptat şi primit, de la administratorul unei societăţi comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Judeţean Suceava cu atribuţii de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituţie cu firma administratorului să decurgă în bune condiţii, iar plăţile să fie făcute la timp.

A mai cerut 40.000 de euro

Ulterior, spun anchetatorii, în perioada 16 - 29 martie, Creţu, în legătură cu un alt contract de întreţinere a drumurilor judeţene pentru care avea atribuţii de verificare, i-ar fi pretins aceluiaşi om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfăşurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Judeţean Suceava.

Citește și
Dan Tudorache
Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În acest context, luni, suspectul Silviu-Cristinel Creţu ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava", arată DNA.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DNA: Percheziții la Primăria Satu Mare într-un dosar de corupție și fraude cu fonduri europene
DNA: Percheziții la Primăria Satu Mare într-un dosar de corupție și fraude cu fonduri europene

Procurorii DNA efectuează, marţi, percheziţii la Primăria Satu Mare într-un dosar de corupţie şi fraudare cu fonduri europene, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro
Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro

Fostul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi luat mite de 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro, pe care le-a spălat prin intermediul soției.

Moțiune simplă împotriva ministrului Predoiu, ”apărătorul celor care vor să scape de anchetele DNA”
Moțiune simplă împotriva ministrului Predoiu, ”apărătorul celor care vor să scape de anchetele DNA”

USR a anunțat că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, pe care îl acuză că dă o ”lovitură gravă” luptei anticorupție, prin ”proiectul de așa-zisă desființare” a SIIJ.

Robert Negoiță, anchetat de DNA într-un dosar de corupție legat de salubrizarea Sectorului 3. Prejudiciu de 115 mil. euro
Robert Negoiță, anchetat de DNA într-un dosar de corupție legat de salubrizarea Sectorului 3. Prejudiciu de 115 mil. euro

Procurorii DNA au anunțat, luni, că au dispus începerea urmăririi penale față de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, într-un dosar de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group.  

Costel Alexe, urmărit penal pentru abuz în serviciu. Ce acuzații aduce DNA fostului ministru
Costel Alexe, urmărit penal pentru abuz în serviciu. Ce acuzații aduce DNA fostului ministru

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.