Vestul Sălbatic în București. Un băiat și două fete au tras cu un pistol cu bile într-un tânăr de 20 de ani

masina de politie
StirilePROTV

Un băiat şi două fete au reţinuţi pentru 24 de ore pentru că ar fi tras cu un pistol cu bile de cauciuc, dintr-o maşină, într-un băiat de 20 de ani.

"Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 24 Poliţie au reţinut un tânăr, în vârstă de 19 ani şi două tinere, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi mărturie mincinoasă", informează DGPMB.

La data de 9 aprilie, în jurul orei 23:50, Secţia 24 Poliţie a fost sesizată, de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 23,30, în timp ce se afla în parcarea unui bloc din Sectorul 5, o persoană ar fi oprit autoturismul şi ar fi tras cu o armă de tip airsoft, cu bile de cauciuc, asupra acestuia, lovindu-l la nivelul corpului.

Poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, victima fiind prezentată la Institutul Naţional de Medicină Legală, întrucât avea urme vizibile de violenţă.

"Autoturismul în cauză a fost depistat în trafic, de către poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie, pe o stradă din Sectorul 2. În interiorul maşinii se aflau trei persoane, şoferul, un tânăr în vârstă de 19 ani şi două tinere, de 16, respectiv 19 ani. În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost găsite un obiect tăietor-înţepător, un spray iritant-lacrimogen şi 25 de bile de cauciuc, specifice proiectilelor armelor de tip air soft", arată sursa citată.

Citește și
interlop
Rivalul fraților Nuțu și Sile Cămătaru, Robert Yoc, și-a împușcat un văr. Motivul atacului armat este uluitor
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri.

Minciuni la audieri

Tânăra în vârstă de 19 ani a făcut afirmaţii mincinoase, precizând că ea este cea care a tras cu pistolul asupra victimei, cele declarate fiind susţinute şi de tânăra de 16 ani. Faţă de cele două tinere, au fost demarate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza probatoriului administrat în cauză, cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Ulterior, faţă de tânărul în vârstă de 19 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi mărturie mincinoasă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Elevul din Hunedoara care a adus la şcoală un pistol cu gaz a fost exmatriculat
Elevul din Hunedoara care a adus la şcoală un pistol cu gaz a fost exmatriculat

Elevul de 17 ani de la Liceul Tehnologic din oraşul Lupeni, care a fost prins la şcoală că avea asupra lui un pistol cu gaz şi nouă proiectile cu bile, a fost exmatriculat, potrivit unei decizii luate de Consiliul profesoral al liceului.

 

Rivalul fraților Nuțu și Sile Cămătaru, Robert Yoc, și-a împușcat un văr. Motivul atacului armat este uluitor
Rivalul fraților Nuțu și Sile Cămătaru, Robert Yoc, și-a împușcat un văr. Motivul atacului armat este uluitor

Temutul interlop bucureștean Robert Bușă, zis „Yoc”, a fost arestat preventiv după ce și-a atacat un văr și l-a fi împușcat în antebraț cu un pistol cu bile de cauciuc.  

Tânăr de 19 ani, reținut de polițiștii din Reșița după ce a tras cu un pistol cu bile spre un bărbat. L-a rănit în abdomen
Tânăr de 19 ani, reținut de polițiștii din Reșița după ce a tras cu un pistol cu bile spre un bărbat. L-a rănit în abdomen

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţiştii din judeţul Caraş-Severin, după ce a tras cu un pistol cu bile spre un bărbat pe care l-a rănit în abdomen. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din Reşiţa.

 

Patru tineri, cu vârste între 14 și 20 de ani, acuzaţi că au agresat fizic şi ameninţat cu un pistol cu bile cinci persoane
Patru tineri, cu vârste între 14 și 20 de ani, acuzaţi că au agresat fizic şi ameninţat cu un pistol cu bile cinci persoane

Patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani sunt acuzaţi că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au agresat fizic mai mulţi tineri, în municipiului Bistriţa.

Dosar penal după ce un bărbat a fost împuşcat cu un pistol cu bile, în faţa unui restaurant din Timișoara
Dosar penal după ce un bărbat a fost împuşcat cu un pistol cu bile, în faţa unui restaurant din Timișoara

Poliția a deschis dosar penal după ce un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost împuşcat cu un pistol cu bile de către un alt bărbat, de 31 de ani. Cei doi se cunoşteau.

 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.