Turiști străini, jefuiți în Centrul Vechi după ce erau amețiți cu alcool și de animatoare

×
Codul embed a fost copiat

Trei indivizi din Capitală, patronii unor localuri din Centrul Vechi, sunt bănuiţi de poliţişti că îşi făcuseră un obicei din a jefui clienţii străini.

Îi ademeneau în cluburile lor, unde animatoarele îi convingeau să bea cât mai mult, iar ospătarii le încărcau nota de plată. În felul acesta, bonurile ar fi crescut vertiginos cu multe zerouri, asta dacă nu li se fura portofelul cu totul.

Toată povestea a ieşit la iveală după ce un neamţ de 58 de ani s-a trezit pe un pat de spital, mahmur şi fără bani, după o noapte petrecută într-un club din Centrul Vechi. Şi-a dat seama că a fost jefuit şi a mers la poliţie.

Politistii spun că cei trei patroni ai localului, dar şi un ospătar şi o dansatoare, aveau roluri bine stabilite în această schemă prin care l-au uşurat pe cetăţeanul german de 7.000 de euro. l-au îmbătat bine, i-au umflat nota de plată, dar i-au furat şi cardurile, după ce în prealabil s-au uitat cu atenţie la codul PIN tastat de acesta.

Animatoarea şi unul dintre patronii localului au fost duşi la audieri. Fata a fost plasată sub control judiciar, însă bărbatul a ajuns în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile. La fel şi asociaţii săi. Anchetatorii bănuiesc că şi alţi străini le-au căzut victime doar că, de ruşine, ar fi renunţat să reclame faptele.

Citește și
Feribot
Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Procurorii spun că „cel puţin din luna februarie 2019, unul dintre inculpaţi a iniţiat un grup infracţional organizat al cărui mod de operare consta în ademenirea unor cetăţeni străini aflaţi în zona Centrului Vechi, care apoi erau conduşi în diferite cluburi controlate de membrii grupării. Erau preluaţi de angajatele societăţii, care îi determinau să consume băuturi alcoolice până la slăbirea capacităţii de concentrare.''

Ciprian Romanescu, reprezentant Poliția Capitalei: „Cercetarile sunt continuate pentru înşelăciune, furt, accesarea unui sistem informatic. Încercăm să identificăm şi alte victime ale aceluiaşi mod de operare.”

Cele două cluburi deţinute de suspecţi sunt închise în acest moment.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Turiști străini, păcăliți în cluburi din România. Trei persoane au fost arestate preventiv
Turiști străini, păcăliți în cluburi din România. Trei persoane au fost arestate preventiv

Trei persoane au fost arestate preventiv, miercuri, iar alte două au fost puse sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni asupra unui cetățean german.

Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht
Momente de groază pe mare, după ce un feribot plin cu turişti s-a ciocnit cu un iaht

Cinci persoane au fost rănite după ce un feribot plin cu turişti a intrat în coliziune cu un iaht în zona Insulelor Eoliene, aproape de Sicilia, relatează agenţia DPA.

A muncit tot sezonul estival la un restaurant de pe litoral. Câți bani a strâns o tânără
A muncit tot sezonul estival la un restaurant de pe litoral. Câți bani a strâns o tânără

60 de milioane de euro - iată suma astronomică pe care au lăsat-o românii pe litoral numai în vacanţa de Sfânta Maria.

Un celebru lac din România ar putea să dispară din nou. Primarul nu face nimic, dar spune că ”muncește foarte mult”
Un celebru lac din România ar putea să dispară din nou. Primarul nu face nimic, dar spune că ”muncește foarte mult”

Lacul Sărat, vestit pentru nămolul său în toată Europa, riscă să ajungă doar o amintire.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.