Un șofer din Cluj a ajuns în stare critică la spital după ce a intrat cu mașina într-un TIR

×
Codul embed a fost copiat

Un şofer de 23 de ani din judeţul Cluj a ajuns în stare critică la spital în urma unui accident cumplit pe autostrada A3. Inexplicabil, băiatul a intrat cu viteză şi violent într-un TIR care circula pe aceeaşi bandă.

Maşina s-a distrus complet, iar acum medicii încearcă din răsputeri să-i salveze viaţa tânărului.

Tânărul de 23 de ani este din comuna Mărgău, judeţul Cluj, şi aseară, puţin după ora 21, conducea pe Autostrada A3 între Gilău și Nădășelu.

Potirvit primelor date, acesta circula cu viteză foarte mare, când a intrat direct în tirul care se afla în faţa acestuia. Încă nu sunt clare motivele pentru care tânărul a apăsat pedala de acceleraţie fără să mai ţină cont că are în faţă un autocamion.

Se iau în calcul şi ipoteza că i-a fost distrasă atenţia, preţ de câteva secunde, şi nu a mai putut evita impactul. Băiatul a fost strivit în accident, iar cei de la descarcerare au dus o luptă contra cronometru. Tânărul a fost scos inconştient, cu multe traumatisme grave, şi a fost transportat de urgenţă la spital. Acum se afla la terapie intensivă, iar medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele lui de recuperare.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus
A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus

A murit un îndrăgit cântăreț de muzică populară. Era infectat cu coronavirus

Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare
Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. 4.875 de cazuri noi de infectare

Coronavirus România, bilanț 30 decembrie. Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău. Era infectat cu coronavirus
A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău. Era infectat cu coronavirus

Cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău a decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 91 de ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă