Un șofer din Argeș s-a răsturnat cu mașina în timp ce fugea de poliție. Nu era băut sau drogat

×
Codul embed a fost copiat

O urmărire ca-n filme s-a terminat joi seară cu un accident și un dosar penal, în Ștefănești, județul Argeș.  

Polițiștii au încercat să oprească, la un control de rutină, un tânăr de 19 ani. Însă băiatul - în loc să tragă pe dreapta - a apăsat pedala de accelerație.

Goana prin oraș, cu agenții pe urme, l-a făcut să piardă controlul mașinii într-o curbă și să lovească parapetul metalic de pe marginea șoselei.

Vehiculul a ieșit apoi de pe drum și s-a răsturnat. Oamenii legii au reușit să-l imobilizeze pe șofer și l-au dus la secție. Amicul lui, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit și a ajuns la spital.

Șoferul nu era băut sau drogat, dar nu avea permis

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că tânărul de la volan nu consumase alcool sau substanțe interzise, dar avea permisul suspendat.

Citește și
112 ambulanta
Mașină răsturnată în Leţcani: O persoană a murit şi alte trei au fost rănite
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Așa că acum s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mașină răsturnată, după ce un șofer băut și cu permisul suspendat a pierdut controlul vehiculului. Patru răniți, la spital
Mașină răsturnată, după ce un șofer băut și cu permisul suspendat a pierdut controlul vehiculului. Patru răniți, la spital

Patru tineri cu vârste între 14 şi 24 de ani au fost răniţi, vineri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Șoferul era băut și avea permisul suspendat.

Mașină răsturnată în Leţcani: O persoană a murit şi alte trei au fost rănite
Mașină răsturnată în Leţcani: O persoană a murit şi alte trei au fost rănite

O maşină s-a răsturnat, joi, pe DE 85, la Leţcani, în judeţul Iaşi, iar o persoană a murit şi trei au fost rănite.

 

Cisternă cu etanol răsturnată pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier cu o mașină. Pericol major de explozie | FOTO
Cisternă cu etanol răsturnată pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier cu o mașină. Pericol major de explozie | FOTO

O tragedie a fost la un pas să se întâmple ieri, pe Valea Oltului, după ce un șofer bulgar a intrat pe contrasens și a izbit o cisternă încărcată cu etanol.

Barcă răsturnată în râul Mureş: A fost găsit trupul unui bărbat dispărut în urmă cu o săptămână
Barcă răsturnată în râul Mureş: A fost găsit trupul unui bărbat dispărut în urmă cu o săptămână

ISU Timiş a anunţat că a găsit şi identificat trupul unui bărbat, victimă a incidentului din urmă cu o săptămână, care s-a produs în zona Periam Port, după ce o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat în apele râului Mureş.

Autospecială ISU Bistriţa, răsturnată în timp ce mergea spre un incendiu. Trei pompieri au fost răniți | FOTO
Autospecială ISU Bistriţa, răsturnată în timp ce mergea spre un incendiu. Trei pompieri au fost răniți | FOTO

O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se deplasa la un incendiu în localitatea Ilva Mică. În urma accidentului, trei pompieri au fost răniţi.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.