Un samsar de mașini care a înșelat mai multe persoane a fost arestat la Vama Nădlac

×
Codul embed a fost copiat

Un samsar de mașini a fost prins la ieșirea din țară. Este acuzat că a țepuit cel puțin doi bărbați cărora le-a luat aproape 5.000 de euro avans sub promisiunea că le aduce vehicule din Vest.

S-a făcut apoi nevăzut cu banii. Individul are 48 de ani şi este din Bucureşti, însă faptele de înșelăciune pentru care a fost pus sub învinuire au avut loc în Dej.

Potrivit anchetatorilor totul ar fi început în anul 2019, când un bărbat l-a tocmit pe individ să-i aducă o mașină din străinătate la un preț mai accesibil. Îl găsise în urma unor anunțuri și a făcut greșeala să îi vireze 2.350 de euro în cont. Fără contract, fără nimic la îndemână.

La nici o săptămână distanță samsarul era de negăsit. Individul nu s-a oprit aici, iar în toamna anului trecut a mai păcălit un alt bărbat în mod similar. Acestuia i-a luat 2.500 de euro.

Individul a fost prins în Vama Nădlac, în timp ce voia să părăsească țara. Nu știm dacă fugea sau pur și simplu a avut ghinionul să fie controlat - cert e că pe numele lui existau aceste două plângeri.

Citește și
coronavirus
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Suspectul se afă, în prezent, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Oamenii legii atrag atenția asupra acestor metode de lucru, din lumea așa-zișilor intermediari auto. Le recomandă cumpărătorilor ca banii să fie virați atunci când beneficiarul este sigur că va primi vehiculul dorit. Evident, asta implică o înțelegere fermă, scrisă, oficială, cu o persoană de încredere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese

Coronavirus România, bilanț 16 februarie. Pe teritoriul României au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.

ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a stabilit luni la nivelul ''foarte ridicat'' riscul cauzat de răspândirea variantelor mai contagioase ale SARS-CoV-2 şi a cerut menţinerea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice.

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a omologat pentru utilizare în regim de urgenţă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.