Un preot care a condiționat o înmormântare de achitarea locului de veci trebuie să plătească acum daune de 5.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Sentință mai puțin obișnuită în Cluj. Un preot trebuie să plătească unei familii daune morale de 5.000 de lei după ce a condiționat o înmormântare de achitarea locului de veci.

Instanța a hotărât că și rudele decedatului trebuie să îi achite parohului jumătate din cât trebuie să le dea el. Decizia nu este definitivă.

Decizia instanței a venit la peste trei ani de la momentul în care preotul Florin Pârască a refuzat să înceapă slujba de înmormântare. Scena s-a petrecut lângă cimitirul din localitatea Tăuți, de lângă Cluj-Napoca.

Rudele au vrut să știe de ce trebuie să plătească cinci mii de lei pentru locul de veci. În replică, preotul și-a amintit că familia nu a plătit dările bisericești.

Femeia decedată a fost înmormântată în cele din urmă. Iar preotul a restituit suma pretinsă. Familia totuși a mers în instanță.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Crina Miron, Reclamantă:A zis că dacă nu îi duc 5 mii .... nu am ce căuta cu mama în cimitir, în curtea bisericii.Că ne scoate afară, cu sicriu cu tot. M-a umilit în ultimul hal. Eu îmi amintesc chestiile astea și nu dorm nopțile”.

Preotul a fost sancționat la acea vreme cu dojană arhierească de către reprezentanții Mitropoliei. În schimb, în primă instanță, magistrații îl obligă să plătească și daune morale familiei care l-a dat în judecată.

Instanța a hotărât că atitudinea preotului i-a cauzat fiicei defunctei suferințe care i-au amplificat durerea provocată de pierderea mamei și a stabilit ca acesta să îi plătească daune morale de 5.000 de lei.

Pe de altă parte, a decis și ca rudele să îi dea parohului 2.500 de lei și să șteargă de pe conturile de pe rețelele sociale toate postările legate de înmormântare.

Preotul nu a vrut să ofere un punct de vedere.

În localitate, părerile sunt împărțite.

trână: Este taxă pentru toate. Aici este taxă pentru toate, pentru clopote. Amândoi cred că au vină.

Cornel Coprean, purtător de cuvânt Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului: ”Practica respectivă cumva contravine unor hotărâri repetate ale Sfântului Sinod care interzic condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata unei taxe. O taxă care chiar și pentru administrarea cimitirului putea fi luată în alte condiții și alți termeni”.

Atât femeia, cât și preotul, au făcut apel la decizia Judecătoriei Cluj-Napoca.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.