Un deţinut de la Gherla a încercat să sape un tunel. Cum s-a terminat evadarea

×
Codul embed a fost copiat

Tentativă de evadare la Penitenciarul de maximă siguranţă Gherla. Ca în filme, un deţinut condamnat pe viaţă a început să sape în zidul închisorii, cu gândul că într-o zi să scape pe-acolo.Colegii de cameră însă l-au dat de gol, iar gardienii au aflat de

Deţinutul a apucat să sape doar 30 de centimetri adâncime în peretele din spatele frigiderului din cameră. Conform unor surse, zidul cu pricina dădea spre ghenă de gunoi, din curtea penitenciarului. Închis pe viaţă, bărbatul a considerat că are destul timp să sape un tunel prin care va putea, cândva, să scape de închisoare.

Planurile însă i-au fost date peste cap destul de repede. Ca să poată săpa în perete bărbatul a improvizat un obiect ascuţit pe care la poliţiştii l-au găsit ulterior la percheziţii.

O echipă de specialişti din cadrul aparatului central al Administraţie Naţionale a Penitenciarelor a declanşat vineri o anchetă internă la Gherla, iar deţinutul este anchetat pentru tentativă de evadare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
evadat constanta
Deținut evadat din Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. Pentru ce fusese condamnat
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum a încercat să evadeze un tânăr din Rusia acuzat că și-a ucis sora. „Satan m-a pus”
Cum a încercat să evadeze un tânăr din Rusia acuzat că și-a ucis sora. „Satan m-a pus”

Un tânăr din Rusia a încercat să evadeze dintr-o sală de judecată în care era audiat pentru că și-ar fi ucis sora.

Deținut evadat din Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. Pentru ce fusese condamnat
Deținut evadat din Penitenciarul Poarta Albă din Constanța. Pentru ce fusese condamnat

Un deţinut de 25 de ani, de la Penitenciarul Poarta Albă, a evadat miercuri după-amiază, părăsind un punct de lucru situat în municipiul Constanţa, a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

A evadat după o zi de detenție pentru că i se făcuse dor de familie. Cum a fost prins
A evadat după o zi de detenție pentru că i se făcuse dor de familie. Cum a fost prins

Tânărul de 24 de ani care a evadat de la un centrul medical, unde era în custodia polițiștilor de la Penitenciarul Colibași, a fost prins joi dimineață și forțat cu focuri de armă să se predea.

Un tânăr a evadat sărind pe geam imediat cum a ajuns la închisoare
Un tânăr a evadat sărind pe geam imediat cum a ajuns la închisoare

Un tânăr de 24 de ani, care abia și-a început la penitenciarul Colibași ispășirea unei pedepse cu închisoarea, de 2 ani și o lună, a evadat, miercuri la prânz, din Centrul de Diagnostic și Tratament, aflat în mijlocul Piteștiului.

Planul pus la cale de 2 deținuți. Cum au reușit să evadeze din închisoare
Planul pus la cale de 2 deținuți. Cum au reușit să evadeze din închisoare

Doi suspecţi pentru crimă dintr-o închisoare californiană au reuşit să evadeze graţie unei găuri pe care au tăiat-o în tavanul toaletei închisorii, informează BBC miercuri.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă