Un cuplu în vârstă a ajuns la spital după ce a fost atacat de o șopârlă gigant

șopârlă goanna
youtube.com

Un cuplu în vârstă din Queensland, Australia, a ajuns la spital după ce a fost atacat de o șopârlă uriașă din specia ”goanna”, în timp ce își plimba câinele.

Potrivit The Guardian, bărbatul în vârstă de 72 de ani are răni serioase la o mână și un picior în urma acestui atac, ce i-a pus în pericol viața, spune un cadru medical din cadrul ambulanței Queensland.

”A încercat să oprească un atac asupra câinelui său - își salva câinele. Are răni destul de serioase la mână și la picior, și a pierdut ceva sânge.” a declarat Shane Tucker, medic.

Inițial, presa locală a anunțat că animalul său de companie, un câine, ar fi murit în urma atacului, însă ulterior s-a aflat că a supraviețuit.

Femeia care a fost rănită și ea a spus că vestea supraviețuirii câinelui său este ”cea mai bună veste pe care a auzit-o toată ziua”.

Citește și
Șarpe lung de peste un metru surprins ieșind dintr-o lustră, în baie. FOTO
Șarpe lung de peste un metru surprins ieșind dintr-o lustră, în baie. FOTO
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Din cauza ghearelor pe care le are goanna, pot să-mi imaginez că ar fi avut potențial pentru ca rănile să fie foarte grave, chiar să-i pună viața în pericol.” - a mai spus medicul de pe ambulanță.

Goanna este o șopârlă carnivoră din Australia, care poate crește până la 1,8 metri, fiind dotată cu gheare și dinți ascuțiți. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Momente de groază pentru 2 fetițe. Ce s-a întâmplat când s-au uitat spre tavanul din baie
Momente de groază pentru 2 fetițe. Ce s-a întâmplat când s-au uitat spre tavanul din baie

Doi copii din Australia au avut parte de un adevărat șoc în momentul în care se pregăteau să meargă la culcare. 

Șarpe lung de peste un metru surprins ieșind dintr-o lustră, în baie. FOTO
Șarpe lung de peste un metru surprins ieșind dintr-o lustră, în baie. FOTO

Un șarpe uriaș cu o lungime de peste 1 metru s-a strecurat prin lustra din baie, în casa unei familii din Australia, în timp ce copiii se spălau pe dinți.

Descoperirea făcută de un fermier în stomacul unui crocodil pe care l-a îngrijit ani de zile
Descoperirea făcută de un fermier în stomacul unui crocodil pe care l-a îngrijit ani de zile

Proprietarul unei ferme de crocodili din estul Australiei a descoperit o placă ortopedică şi mai multe şuruburi metalice în stomacul unui exemplar decedat de crocodil de apă sărată, ce avea o lungime de 4,7 metri, informează miercuri DPA.

Identitatea celui mai tânăr terorist britanic, un secret. Judecătoare: „E vulnerabil”
Identitatea celui mai tânăr terorist britanic, un secret. Judecătoare: „E vulnerabil”

Identitatea celui mai tânăr terorist din istoria Marii Britanii, care a plănuit să omoare ofițeri de poliție din Australia, va rămâne secretă pentru tot restul vieții sale, ca urmare a unei decizii a tribunalului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.