Un belgian a fost oprit în Vama Nădlac după ce polițiștii i-au găsit în bagaj trei borcane pline. Ce se afla în ele. FOTO

Borcane cu muguri de canabis

Un bărbat a fost prins de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I când încerca să introducă în România trei borcane cu muguri de canabis aduse din Belgia.

Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă la trafic internaţional de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, suspectul a fost prins la frontieră duminică.

"A fost prinsă în flagrant delict de către poliţiştii de frontieră, în timp ce ar fi încercat să introducă în ţară, din Belgia, trei borcane conţinând 260 de grame de muguri de canabis, ascunse într-un bagaj, printre obiectele personale", arată IPJ.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, dar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea formulată de procurorii DIICOT şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă