Un bărbat acuzat că și-a omorât iubita însărcinată în trei luni, condamnat la închisoare pe viață

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 50 de ani din Vrancea, acuzat că și-a omorât iubita însărcinată în trei luni, a fost condamnat la închisoare pe viață.

Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului din Vrancea. Înainte de crimă, individul a agresat-o sexual și pe o prietenă a partenerei lui.

Crima s-a petrecut în luna iunie a anului trecut în localitatea Dumitrești din județul Vrancea.

Cel care a anunțat tragedia a fost chiar bărbatul care a sunat la numărul de urgență 112 și a cerut ajutor pentru iubita lui însărcinată în trei luni, pe motiv ca ea nu s-ar fi simțit bine.

Când au ajuns în casa celor doi, medicii au găsit-o moartă pe femeia de 32 de ani și imediat au anunțat autoritățile.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În momentul în care bărbatul de 50 de ani a fost reținut, polițiștii au mai primit o plângere din partea unei alte femei.

De această dată a fost vorba de un viol. O prietenă a femeii decedate a reclamat că a fost agresată cu o noapte înainte de teribila crimă.

Suspect este același bărbat bănuit de omor. La proces, magistrații Tribunalului Vrancea au decis că individul merită pedeapsa maximă, închisoare pe viață.

Bărbatul poate ataca hotărârea la Curtea de Apel.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.