Un bărbat din Vaslui, fără permis, a fost prins cu o alcoolemie de 2.47 mg/l alcool pur în aerul expirat

Politie
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, fără permis de conducere, a fost depistat cu alcoolemie de 2.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a provocat un eveniment rutier, pe raza comunei Pogana.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul circula cu maşina pe un drum comunal, a părăsit partea carosabilă şi a rămas blocat într-o rigolă, în zona centrală a satului Măscurei.

"Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 2.47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", precizează sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, acesta fiind acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și
accident
Doi şoferi, ambii cu alcoolemie de peste 0,7 la mie, implicaţi într-un accident pe DN 15A
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce alcoolemie ar fi avut George Mihăiță în noaptea accidentului din București. Actorul riscă ani de închisoare
Ce alcoolemie ar fi avut George Mihăiță în noaptea accidentului din București. Actorul riscă ani de închisoare

Se complică situația actorului George Mihăiță, care în urmă cu două luni și jumătate a produs un accident de circulație.

Doi şoferi, ambii cu alcoolemie de peste 0,7 la mie, implicaţi într-un accident pe DN 15A
Doi şoferi, ambii cu alcoolemie de peste 0,7 la mie, implicaţi într-un accident pe DN 15A

Doi şoferi din judeţul Bistriţa-Năsăud, ambii având alcoolemie de peste 0,7 la mie în aerul expirat, au fost implicaţi în noaptea de joi spre vineri într-un accident rutier produs pe DN 15A, pe raza localităţii Galaţii Bistriţei, soldat cu trei răniţi.

Un șofer din Suceava a fost prins cu o alcoolemie de 2,57 g/l alcool pur în sânge
Un șofer din Suceava a fost prins cu o alcoolemie de 2,57 g/l alcool pur în sânge

Un șofer din Suceava fost arestat, după ce a fost prins conducând în stare de ebrietate, cu o alcoolemie foarte mare, 2,57 g/l alcool pur în sânge.

VIDEO. Un biciclist din Brăila a fost prins de polițiști prea beat ca să poată sufla în etilotest
VIDEO. Un biciclist din Brăila a fost prins de polițiști prea beat ca să poată sufla în etilotest

Caz incredibil în Brăila. Polițiștii au oprit în trafic un biciclist care mergea pe stradă, printre mașini, deși avea o alcoolemie de peste 1 la mie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.