Un bărbat din Dâmbovița a murit după ce a căzut în fântâna din fața curții

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat în vârstă de 77 de ani din județul Dâmbovița și-a găsit sfârșitul în fântâna din fața curții sale.  

Omul, harnic și gospodar, după cum îl descriu vecinii, se apucase să o revopsească.

Scara pe care se urcase până la scheletul metalic care susține găleata a alunecat, iar bietul om s-a prăbușit în fântâna foarte adâncă. Din păcate, salvatorii chemaţi în ajutor nu au mai putut decât să constate decesul.

Bărbatul, văduv de șase ani și tatăl a trei copii, era de fel din București, dar de câțiva ani se mutase într-un sat din comuna dâmbovițeană Uliești.

După ce a terminat alte treburi prin gospodărie, a început să revopsească fântâna din sat, aflată în fața curții sale. Un vecin care se afla la poartă povestește că a asistat îngrozit la ce a urmat.

Citește și
prietena meghan
Copilul prietenei lui Meghan Markle a fost găsit mort în casă. Decesul este un mister
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Costel Băjenar, martor: Când m-am uitat, nu mai era nici scara, nici el. M-am dus repede eu fuga, m-am uitat, era în puț.
Reporter: Nu s-a auzit țipând, cerând ajutor?
Costel Băjenar, martor: Nimic, nimic.
Reporter: E adâncă?
Costel Băjenar, martor: Cred că are vreo 11 metri”.

A murit din cauza rănilor la cap suferite în timpul căderii

Cristina Radu, vecina victimei: „S-a suit pe o scară, că el îngrijea puțul ăla. A dat prima dată pe aici, s-a dat pe partea aia și mai avea un sfert din țeava de acolo. Și a fugit scara. Și a căzut scara și a murit în puț”.

Oamenii au cerut ajutor la 112, iar la fața locului au ajuns echipajele de la ISU și ambulanță. În cele din urmă, bărbatul a fost scos la suprafață.

Cristina Marin, SAJ Dâmbovița: „Am așteptat să fie extras de către echipajele ISU. Nu s-au mai impus manevrele de resuscitare, acesta fiind declarat decedat”.

În urma necropsiei, medicii legiști au constatat că bărbatul și-a pierdut viața din cauza rănilor grave pe care le-a suferit la cap prin cădere. O anchetă urmează să lămurească toate împrejurările decesului acestuia.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat care plecase cu familia într-o drumeție în Munții Retezat a murit după ce a plecat singur pe un traseu nemarcat
Un bărbat care plecase cu familia într-o drumeție în Munții Retezat a murit după ce a plecat singur pe un traseu nemarcat

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 53 de ani din Oradea a fost recuperat miercuri dintr-o râpă de salvamontiștii hunedoreni.

Copilul prietenei lui Meghan Markle a fost găsit mort în casă. Decesul este un mister
Copilul prietenei lui Meghan Markle a fost găsit mort în casă. Decesul este un mister

Copilul de nouă ani al prietenei lui Meghan Markle și a Prințului Harry a fost găsit mort în casă.

Un bărbat a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit de la un aragaz:
Un bărbat a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit de la un aragaz: "Ardea pe pat. Nu aveam cum să intru"

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a murit în flăcări, după ce un incendiu i-a cuprins locuința dintr-un sat din județul Vaslui.

Cum s-a petrecut tragicul accident în urma căruia un bărbat a ars de viu într-un canal tehnic
Cum s-a petrecut tragicul accident în urma căruia un bărbat a ars de viu într-un canal tehnic

Un muncitor de la o companie de electricitate a ars de viu într-un canal tehnic, în Capitală. Bărbatul intrase în subteran ca să efectueze o lucrare la sistemul electric, dar a fost suprins de o explozie, urmată de un incendiu.

Chemați să ridice două mașini ce blocau o intersecție, polițiștii din Ploiești au făcut o descoperire macabră
Chemați să ridice două mașini ce blocau o intersecție, polițiștii din Ploiești au făcut o descoperire macabră

Polițiștii din Ploiești au făcut o descoperire macabră, chemați să ridice două mașini mortuare ce blocau o intersecție. Într-un dric se afla un trup neînsuflețit pe care proprietara de pompe funebre l-a ținut în mașină peste noapte.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.