Un bărbat din Constanța a murit la volan, chiar în timp ce dădea examenul de permis

×
Codul embed a fost copiat

Destin tragic pentru un bărbat de 46 de ani din Constanța care, copleşit de emoţii, a făcut infarct la volan, tocmai când dădea proba practică la examenul pentru permisul de conducere.

Omul a pierdut controlul volanului, în trafic. Incidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, pe un bulevard circulat din Constanța, chiar în timpul probei practice a examenului pentru obținerea permisului auto.

Bărbatul de 47 de ani era secondat în dreapta de poliţistul de la Serviciul Rutier, care are la dispoziţie, la fel ca și instructorul auto, o dublă comandă.

În momentul în care agentul i-a spus bărbatului să schimbe direcţia de mers, acesta nu a mai dat niciun semn şi imediat şi-a pierdut cunoştinţa.

Poliţistul a reacţionat imediat, a frânat autoturismul şi l-a tras pe marginea drumului, din fericire fără a lovi alte maşini

Citește și
sofer dreapta
Bărbat filmat în timp ce conduce o mașină de școală de șoferi de pe scaunul din dreapta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agentul a sunat de urgenţă la numărul 112, dar, din păcate bărbatul de 47 de ani şi-a pierdut viaţa

Medicii cred că cel mai probabil victima a făcut un infarct.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elev la şcoala de şoferi, prins de radar cu 122 km/oră. Instructorul era lângă el
Elev la şcoala de şoferi, prins de radar cu 122 km/oră. Instructorul era lângă el

Un tânăr de 22 de ani, care se pregătea pentru obţinerea permisului, a fost prins de poliţiştii argeşeni, sâmbătă, în timp ce conducea maşina de şcoală cu 122 km/h.

Bărbat filmat în timp ce conduce o mașină de școală de șoferi de pe scaunul din dreapta
Bărbat filmat în timp ce conduce o mașină de școală de șoferi de pe scaunul din dreapta

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea unui bărbat care conducea o maşină de şcoală de şoferi de pe scaunul din dreapta, el fiind filmat de un alt conducător auto în timp ce făcea acest lucru. Pe scaunul şoferului nu se afla nicio persoană.

Imagini uluitoare filmate in timpul examenului auto. Politistul ii pune sa opreasca pe
Imagini uluitoare filmate in timpul examenului auto. Politistul ii pune sa opreasca pe "interzis", iar un elev sare la bataie

Un jurnalist, care a filmat mai multe masini oprite neregulamentar, in timpul unui examen auto, a fost la un pas sa fie luat la bataie, de un candidat, chiar in fata politistului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.