Un bărbat din Argeș a dat foc la casă ca să se răzbune pe soția care i-a spus că divorțează

×
Codul embed a fost copiat

Ca să se răzbune pe soţia care voia să divorţeze, un bărbat de 48 de ani din Curtea de Argeş a vrut să distrugă toată gospodăria, ca să nu mai aibă ce împărţi la despărţire.

 

A incendiat grajdul, şi focul ameninţa să cuprindă toată casa. Au intervenit pompierii, iar suspectul şi-a petrecut noaptea în arest.

Alerta la 112 s-a dat în noaptea de joi spre vineri, când incendiul a izbucnit pe o stradă de la marginea oraşului Curtea de Argeş.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au încercat să oprească focul, înainte de a se extinde la casele vecine. Iar echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, o femeie de 54 de ani, şocată de cele întâmplate.

Citește și
Un bătrân de 90 de ani, imobilizat la pat, a murit într-un incendiu care i-a mistuit casa
Un bătrân de 90 de ani, imobilizat la pat, a murit într-un incendiu care i-a mistuit casa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş: „Incendiul a fost provocat de către proprietar, în urma unor discuţii cu soţia"

Bărbatul de 48 de ani s-ar fi înfuriat la culme când soţia l-a anunţat că divorţează. A hotărât că dacă tot se alege praful de ceea ce au construit împreună, măcar să distrugă gospodăria cu mâna lui, spun poliţiştii.

Mădălina Epure: „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi distrugere, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.”

Vecinii sunt convinşi că omul n-ar fi reacţionat aşa, dacă nu ar fi fost băut.


Reporter: Ştiţi că el a dat foc ?

Vecin: „Aşa am auzit, dar nu ştiu, n-am văzut, nu cunosc !”

Reporter: Dar ce motiv ar fi avut să dea foc?

Vecin: „Băutură !"

„Păi e aci de ani de zile, muncitor, a muncit prin străinătate!" spune un alt vecin.

Vecină: „Am auzit şi eu, copiii, că arde, că era noapte şi se vedeau flăcările."

Poliţiştii au emis şi un ordin de protecţie pentru 5 zile împotriva bărbatului, dar vor propune şi arestarea sa preventivă. În urmă cu câţiva ani, soţia l-a mai reclamat o dată pentru violenţă în familie, dar ulterior şi-a retras plângerea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Talibanii, acuzați că au incendiat un parc de distracții, la câteva zile după ce s-au jucat cu mașinute. VIDEO
Talibanii, acuzați că au incendiat un parc de distracții, la câteva zile după ce s-au jucat cu mașinute. VIDEO

Un parc de distracții din nordul Afganistanului a fost incendiat în noaptea de miercuri spre joi. Talibanii sunt acuzați că ar fi pornit focul, potrivit Daily Mail.

Un bătrân de 90 de ani, imobilizat la pat, a murit într-un incendiu care i-a mistuit casa
Un bătrân de 90 de ani, imobilizat la pat, a murit într-un incendiu care i-a mistuit casa

Destin tragic pentru un bărbat de 90 de ani din Galați, imobilizat la pat.

Incendiile fac ravagii și în Franța. Doi oameni au murit, iar impactul asupra naturii este uriaș
Incendiile fac ravagii și în Franța. Doi oameni au murit, iar impactul asupra naturii este uriaș

Lângă Saint Tropez, cel mai grav incendiu de vegetație izbucnit în această vară în sudul Franței îi ține în corzi pe pompieri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.