Un bărbat din Alba a murit în spital după ce s-a prezentat cu o durere în gât

ambulanta
Pro TV

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia, după ce un bărbat de 37 de ani care s-a prezentat cu o durere în gât a murit. Soția acestuia acuză că a fost ținut prea mult timp în camera de triaj, potrivit Ziarul Unirea.

Familia bărbatului povestește că acesta a mers joi seară la spital cu gâtul și limba puternic inflamate. Însă bărbatul a trebuit să aștepte până să fie consultat de un medic, iar ulterior a decedat. 

"Împreună cu un cumnat și soția, în jurul orei 19:00, au mers la spital, la Urgențe. După ce o asistentă îi făcuse fișa de luare în evidență, i s-a spus să aștepte. Cu toate că era în stare de șoc, că acuza dureri mari, a fost nevoit să aștepte în triaj până să fie preluat de un medic.

După încă o oră, soția – care nu avea acces în sală – a întrebat o asistentă ce se întâmplă și i s-a spus să stea liniștită că va fi informată de un doctor. După alte 15-20 de minute, a venit un medic dintre cei de gardă și i-a spus că pacientul a decedat,” a povestit o rudă a bărbatului pentru abnews.ro.

Pe de altă parte, reprezentanții spitalului susțin că acuzațiile familiei sunt nefondate, bărbatul fiind preluat de medici în cel mult 10 minute de când s-a prezentat la triaj.

Citește și
Cadavre pe holul unui spital din China
VIDEO. Cadavrele persoanelor ucise de coronavirus, abandonate pe holurile spitalelor din Wuhan
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Am vizualizat și camerele să vedem timpii din fișa UPU dacă corespund cu ceea ce s-a filmat. Am constatat că aceștia corespund. Am văzut că familia acuză că pacientul nu a fost preluat după o oră și ceva, însă camerele spun altceva.

 

Pacientul intră la 19.25 în triaj, nu vine cu ambulanță, intră pe picioare. Până la 19.35 i se iau datele de identificare, la 19.35 i se măsoară parametri, care sunt destul de buni, încadrat pe un cod verde, deși este încadrat pe acest codm adică parametri cu saturație 97, între 95 și 100% este o saturație bună, pacientul imediat este introdus în aria de lucru, ceea ce se și vede pe camere.

În aria de lucru este preluat de doi medici care erau în tură până la ora 20.00, apoi intervin și ceilalți medici fiind un caz grav. Se încearcă intubarea pacientului, se face o traheostomă și apoi intră în stop și se face resuscitare", a declarat a declarat managerul Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia, Diana Mârza pentru Ziarul Unirea

Soția bărbatului a depus plângere la Poliție, și a fost deschisă o anchetă pentru ucidere din culpă, momentan așteaptându-se rezultatul necropsiei.

DSP Alba s-a autosesizat în acest caz și a trimis o echipă de control la spital, care a stabilit că pacientul a fost încadrat în cod urgent și preluat în maxim 10 minute de la prezentare și că procedurile specifice au fost respectate.

"O cauză preliminară a decesului a fost stabilită prin fișa UPU, fiind vorba de un edem glotic masiv, posibilă reacție anafilactică la amoxicilină, decesul survenind prin stop cardio-respirator”, a transmis Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
China ridică un al doilea spital în timp record, pentru pacienții infectați cu virusul ucigaș
China ridică un al doilea spital în timp record, pentru pacienții infectați cu virusul ucigaș

Oraşul Wuhan din China, centrul unui focar de coronavirus nou, va construi al doilea spital dedicat tratării pacienţilor infectaţi cu acesta, relatează sâmbătă Reuters care citează People's Daily.

VIDEO. Cadavrele persoanelor ucise de coronavirus, abandonate pe holurile spitalelor din Wuhan
VIDEO. Cadavrele persoanelor ucise de coronavirus, abandonate pe holurile spitalelor din Wuhan

Noi imagini terifiante au apărut din China. O filmare arată cadavrele unor persoane ucise de coronavirus, abandonate pe holurile unui spital din Wuhan, printre persoanele care așteaptă să fie consultate de medici.

Sute de mii de oameni au ajuns la urgențe de teama gripei. Avertismentul medicilor
Sute de mii de oameni au ajuns la urgențe de teama gripei. Avertismentul medicilor

De teama virusului gripal, sute de mii de oameni au ajuns vineri în unitățile de primiri urgențe. Au așteptat ore întregi pentru consultaţii la spitalele de adulți sau de pediatrie.

Accident violent în Alba. O fetiță a fost preluată de urgență de un elicopter SMURD
Accident violent în Alba. O fetiță a fost preluată de urgență de un elicopter SMURD

Accident rutier grav în Munţii Apuseni, judeţul Alba. O fetiţă de 7 ani a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la spital, după ce trei maşini s-au ciocnit în localitatea Arieșeni.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.