Un bărbat a încercat să iasă din România cu peste 480.000 de lire sterline ascunse în cutii de carton

×
Codul embed a fost copiat

Captură impresionantă la granița cu Bulgaria. Un cetățean turc a vrut să iasă din țara noastră cu aproape o jumătate de milion de lire sterline, echivalentul a 700 de mii de euro.

Banii au fost ascunși în portbagaj, iar inițial nu a vrut să-i declare. Ar fi vrut să-și deschidă o afacere în România, dar s-a răzgândit. Întreaga sumă a fost confiscată, iar turcul este cercetat acum pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Ascunse în 9 cutii de carton lipite cu bandă adezivă, bancnotele au fost descoperite de polițiștii de frontieră de la Giurgiu în portbagaj. Cetățeanul turc, de 57 de ani, se află într-o mașină condusă de un prieten român.

Întrebat câți bani transporta, turcul ar fi declarat o suma mai mică, de 350 de mii de lire. Abia când au numărat banii, polițiștii au descoperit că voia să scoată din țară peste 483 de mii de lire sterline, echivalentul a 700 de mii de euro.

La audieri cetățeanul turc a declarat că banii îi aparțin și ar fi făcut rost de ei după ce a vândut în Turcia mai multe bunuri personale printre care o casă și un autocar. Cu suma obținută voia să-și deschidă o afacere în România, dar nu s-a înțeles cu partenerul sau așa că a încercat să se întoarcă în țara natală cu banii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Legea spune însă că orice sumă mai mare de 10 mii de euro trebuie declarată la ieșirea din țară. Drept urmare, banii au fost confiscați, iar bărbatul este cercetat acum pentru spălare de bani și evaziune fiscală.

Alți indivizi au încercat să scoată în moduri bizare diverse obiecte din țară. Au ascuns de pildă țigările sau tutunul chiar și în oalele cu sarmale sau în borcanele cu dulceață. Motiv pentru care astfel de controale aleatorii au loc zilnic.

Alții au încercat să ascundă tigarete inclusiv în borcane cu șuncă de porc, dar și bijuterii în tuburi de pastă de dinți sau în borcane de maioneză.

„Pe linie de migrație ilegală au fost descoperite persoane ascunse în compartimentul de marfă al autocamioanelor sau în habitaclul autocarelor. Un caz recent îl reprezintă descoperirea unei persoane ascunse în portbagajul aplicat pe plafonul unui autoturism”, a transmis Răzvan Păun, șeful punctului de trecere a forntierei Giurgiu.

De la începutul anului, la toate punctele de trecere a frontierei au fost confiscate în total peste 80 de mii de bunuri contrafăcute în valoare de peste 12 milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.