Noi detalii în cazul asasinatului la comandă din Bihor. Trei suspecți au fost reținuți

×
Codul embed a fost copiat

Trei suspecți și-au petrecut noaptea în spatele gratiilor în cazul bărbatului din Bihor găsit mutilat într-un canal. Potrivit anchetatorilor, iubita lui ar fi comandat uciderea sa, iar fiul vitreg și încă un tânăr au îndeplinit planul.

Trupul bărbatului, care fusese dat dispărut recent, a fost găsit mutilat într-un canal. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi fost victima propriei familii.

Iubita lui ar fi comandat uciderea sa, iar fiul vitreg și încă un tânăr au îndeplinit planul. Cei trei au fost reținuți și acuzați de omor.

Bărbatul de 46 de ani a fost văzut ultima dată sâmbătă seara. A fost la un prieten, apoi a mers acasă. Odată ajuns acolo, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat.

Se pare că femeia în vârstă de 48 de ani, cu care bărbatul îşi împărţea viaţa şi cu care avea o fiică în vârstă de 16 ani, ar fi pus la cale toată grozăvia. Surse apropiate familiei spun că femeia s-ar fi plâns fiului ei de 24 de ani şi prietenului fiicei sale, în vârstă de 19 ani, că omul a bătut-o.

Citește și
Crima
Motivul halucinant pentru care un adolescent din Brașov și-a ucis un prieten. Totul a pornit de la un telefon mobil
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anchetatorii au stabilit că cei doi tineri, la comanda femeii, l-ar fi lovit până când l-ar fi ucis pe bărbat, apoi au încercat să scape de cadavru şi l-au dus cu maşina la câţiva kilometri distanţă, într-un canal.

Ca să se asigure că şi dacă va fi găsită, victima nu va fi recunoscută, anchetatorii spun că indivizii au stropit-o cu o substanţă toxică. În ziua crimei, partenera lui, acuzată acum că a pus totul la cale, l-a dat dispărut. Vecinii şi cunoscuții au început să îl caute, iar la acţiune a participat inclusiv unul dintre suspecţi.

Abia joi, după patru zile, cumplită fapta a ieşit la iveală.

Vineri, anchetatorii au făcut o reconstituire, la care au participat femeia şi cei doi tineri. Toţi trei sunt acuzaţi de omor şi profanare de cadavre.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Donald Trump sugerează că Soleimani încerca să arunce în aer ambasada SUA
Donald Trump sugerează că Soleimani încerca să arunce în aer ambasada SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis în 3 ianuarie într-un atac american la Bagdad, căuta ''să arunce în aer ambasada'' SUA, transmite Reuters.

Motivul halucinant pentru care un adolescent din Brașov și-a ucis un prieten. Totul a pornit de la un telefon mobil
Motivul halucinant pentru care un adolescent din Brașov și-a ucis un prieten. Totul a pornit de la un telefon mobil

Un caz cutremurător a avut loc luni noaptea în Braşov. Un adolescent de 16 ani este cercetat pentru că şi-ar fi ucis un prieten, iar pe altul, sărit în apărarea victimei, l-ar fi rănit grav.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.