Trei persoane din Brașov au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri. Sunt acuzate că au vândut canabis şi MDMA

trafic droguri
Shutterstock

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri, iar acestea sunt acuzate că au vândut către consumatori din judeţul Braşov canabis şi MDMA, pentru sume cuprinse între 40 şi 900 de lei.

 

 

Reprezentanţii DIICOT au anunţat faptul că au trei persoane sunt cercetate, în două cauze penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

„Din cercetările efectuate a rezultat că inculpaţii au deţinut şi comercializat, în mai multe rânduri, cantităţi de droguri de risc (canabis) şi de mare risc (MDMA) către consumatori din judeţul Braşov, pentru sume între 40 şi 900 lei.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate cantităţi de droguri (canabis şi ketamină), mai multe grindere şi cântare electronice de precizie, obiecte purtătoare de urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă”, au precizat procurorii DIICOT.

Cele trei persoane au fost prezentate la Tribunalul Braşov, iar instanţa a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Citește și
cocaina
Trafic de cocaină la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului. Au fost găsite 50 de pliculeţe cu cocaină
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită de la interlopi, trimisă în judecată
Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită de la interlopi, trimisă în judecată

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, acuzată de consum şi trafic de droguri, dar şi că lua mită de la traficanţi, a fost trimisă în judecată de Parchetul General.

Trafic de cocaină la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului. Au fost găsite 50 de pliculeţe cu cocaină
Trafic de cocaină la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului. Au fost găsite 50 de pliculeţe cu cocaină

Cocaină a fost confiscată la cabinetul ministrului belgian al Învăţământului Caroline Désir, care ar putea pune capăt cariere politice a acesteia, în pofida faptului că nu face trafic de droguri, iar drogurile nu-i aparţineau, dezvăluie Le Soir.

Trei traficanți din Iași au făcut o avere din vânzarea heroinei ”îndoită” cu paracetamol. Cu cât dădeau banalele pastile
Trei traficanți din Iași au făcut o avere din vânzarea heroinei ”îndoită” cu paracetamol. Cu cât dădeau banalele pastile

Trei tineri din Iași au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce au făcut o avere vânzând heroină amestecată cu paracetamol. Traficanții vindeau un gram de amestec cu 300 de lei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.