Trei americani și un columbian, extrădați în SUA în ancheta asasinării președintelui Jovenel Moise

Jovenel Moise
Getty

Patru indivizi au fost extrădați în SUA, acuzați de implicare în asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise. Sunt trei americani și un columbian, potrivit autorităților din SUA.

Cei trei americani de origine haitiană și columbianul erau în arest în Haiti și vor fi prezentaţi miercuri unui judecător federal la Miami care va aduce la cunoştinţă acuzațiile împotriva lor, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie, preluat de AFP și Agerpres.

Alți trei bărbaţi au fost deja transferaţi în Statele Unite pentru a fi traşi la răspundere în acest dosar.

Jovenel Moise, 53 de ani, a fost împuşcat de un comando înarmat în noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, în reşedinţa sa privată din Port-au-Prince, fără ca gărzile de corp să intervină. Moartea lui a agravat şi mai mult haosul din Haiti, această ţară mică şi săracă din Caraibe.

Poliţia haitiană a arestat rapid peste 40 de suspecţi, printre care vreo 20 de foşti militari columbieni, recrutaţi de o companie de securitate cu sediul în Florida, CTU. Ancheta s-a lovit ulterior de neajunsurile sistemului judiciar local.

Citește și
Haiti - 5
Revolte în Haiti provocate de explozia prețurilor. Cel puţin 89 de persoane au fost ucise în confruntările sângeroase
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Justiţia americană a preluat cazul din cauza implicării americanilor, mai ales că unele dintre infracțiuni ar fi fost comise pe teritoriul SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
145 de deținute au evadat dintr-o închisoare din Haiti, după ce s-au năpustit asupra gardienilor. Un polițist a fost ucis
145 de deținute au evadat dintr-o închisoare din Haiti, după ce s-au năpustit asupra gardienilor. Un polițist a fost ucis

145 de deținute au reușit să evadeze dintr-o închisoare pentru femei din Haiti, a anunțat, luni, șeful Administrației Penitenciarelor din această țară.

Revolte în Haiti provocate de explozia prețurilor. Cel puţin 89 de persoane au fost ucise în confruntările sângeroase
Revolte în Haiti provocate de explozia prețurilor. Cel puţin 89 de persoane au fost ucise în confruntările sângeroase

Cel puţin 89 de persoane au fost ucise, în decurs de o săptămână, în confruntări sângeroase între bande, la Port-au-Prince, capitala Haiti, unde preţurile ”explodează”, iar lipsa carburantului se agravează şi mai mult, relatează AFP.

Cutremurele cu cele mai multe victime din lume înregistrate în ultimii 70 de ani
Cutremurele cu cele mai multe victime din lume înregistrate în ultimii 70 de ani

Cele mai mortale cutremure nu sunt de obicei și cele mai puternice. De regulă, seismele superficiale tind să provoace cele mai multe daune.  

VIDEO. Tentativă de asasinat în Haiti. Premierul a reușit să scape după ce a fugit
VIDEO. Tentativă de asasinat în Haiti. Premierul a reușit să scape după ce a fugit

Prim-ministrul haitian Ariel Henry a supravieţuit sâmbătă unei tentative de asasinat, informează Reuters marţi.

Explozie de proporții în Haiti. Cel puțin 50 de oameni au murit
Explozie de proporții în Haiti. Cel puțin 50 de oameni au murit

Cel puţin 50 de oameni au murit într-o explozie a unui camion cisternă, marţi, la Cap-Haitien, în Haiti, iar multe alte persoane au fost rănite, potrivit unui bilanţ provizoriu, anunţat de către un oficial local, relatează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.