Trebuie să ne îmbrăcăm mai gros. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Toamna
Shutterstock

Meteorologii au anunțat, luni, cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Conform prognozei pentru perioada 4-17 octombrie, vremea va fi normală în primele zile, dar se va răcori apoi. 

Banat

 

În primele zile se anunță valori uşor mai ridicate decât cele specifice primei decade de octombrie, cu maxime de 23...24 de grade şi minime de 9...12 grade, în medie. Începând din 6 octombrie însă, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi mai întâi la temperaturile diurne, apoi şi la cele din cursul nopţilor, devenind mai rece decât în mod obişnuit. Astfel, în jurul datei de 10 octombrie, maximele termice vor fi de 13...15 grade, iar minimele de 6...8 grade. În a doua săptămână, vremea va fi răcoroasă (de altfel obişnuită spre mijlocul lunii octombrie), cu valori diurne de 16...18 grade şi nocturne de 5...9 grade, mediat regional.

În perioada 6-9 octombrie probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi moderate cantitativ va fi ridicată. În a doua parte a intervalului de referinţă, vor fi posibile ploi temporare, cu caracter local.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială


Crișana

 

În debutul perioadei, vremea va fi uşor mai caldă decât normal, astfel că temperaturile diurne se vor situa, mediat regional, între 20 şi 24 de grade, iar cele nocturne vor fi de 8...12 grade. După  7 octombrie însă, vremea va intra într-un proces de răcire, cu maxime de 13...16 grade (mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în prima jumătate a lunii octombrie), apoi şi minime de 6...8 grade. În a doua săptămână vor fi 16...18 grade ziua şi 5...8 grade noaptea.

În perioada 6-9 octombrie probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse, moderate cantitativ, va fi ridicată. În a doua parte a intervalului de referinţă, vor fi posibile ploi temporare, cu caracter local.


Transilvania

 

În prima săptămână, valorile diurne ale temperaturii aerului vor fi apropiate şi local, în vestul regiunii, mai ridicate decât cele specifice primei decade de octombrie, respectiv 17...22 de grade, în medie, nopţile vor fi însă răcoroase în mare parte a regiunii -minime termice de 3...8 grade, iar în depresiuni chiar în jurul a 0 grade. Între 7 şi 10 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi la temperaturile maxime, care vor ajunge la valori de 11...15 grade (mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an), iar cele minime se vor situa între 1 şi 6 grade, posibil uşor negative în estul zonei. Pentru a doua săptămână, nu sunt estimate variaţii termice semnificative, menţinându-se în general un ecart mediu apropiat de cel normal la mijlocul lunii octombrie, cu maxime de 13...17 grade şi minime de 0...6 grade.

În primele zile, regimul pluviometric se va menţine deficitar, însă în jurul datei de 8 octombrie şi temporar în cea de-a doua săptămână probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată.

 

Maramureș

 

În debutul perioadei, vremea va fi mai caldă decât normal - 19 şi 22 de grade ziua și 5...8 grade noaptea. După data de 7 octombrie însă, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi mai întâi la temperaturile maxime, care vor ajunge la valori de 12...15 grade (mai scăzute decât cele climatologic specifice în prima jumătate a lunii octombrie), apoi şi la cele minime, care vor fi de 3...5 grade. Estimările prognostice pentru a doua săptămână indică un regim termic fără variaţii importante de la o zi la alta, vremea menţinându-se în general în limite apropiate de cele obişnuite la mijlocul lunii octombrie, cu valori diurne de 15...17 grade şi nocturne de 4...7 grade, mediat regional.

În primele zile nu va ploua, iar după data de 8 octombrie probabilitatea pentru ploi locale, temporare va fi relativ ridicată.


Moldova

 

Vremea va fi în răcire, de la valori apropiate de cele normale în această perioadă din an în primele zile (maxime termice de 16....19 grade şi minime de 4...8 grade) la temperaturi mai

mici decât cele climatologic specifice, astfel că în intervalul 8 - 10 octombrie cele diurne vor fi de 10...13 grade, iar cele nocturne de 2...6 grade, mediat regional. Ulterior, valorile termice, cu precădere cele diurne, vor fi în creştere uşoară şi se vor situa în general în jurul celor obişnuite la mijlocul lunii octombrie, cu un ecart mediu al maximelor de 15...18 grade şi al minimelor de 4...7 grade.

Regimul pluviometric va continua să fie deficitar, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în jurul datei de 8 octombrie, mai ales în sudul regiunii, iar pe alocuri ploi în general slabe vor fi posibile în unele zile din a doua săptămână.

 

 

Dobrogea

 

Vremea răcoroasă va caracteriza cea mai mare parte a intervalului de referinţă, astfel că, în medie, vor fi temperaturi maxime de 15...18 grade şi minime de 8...11 grade. În perioada 8 - 10 octombrie vremea va fi chiar rece pentru prima decadă de octombrie, cu un ecart mediu al valorilor diurne de 12...14 grade şi al celor nocturne de 6...9 grade. O uşoară încălzire este estimată pentru finalul intervalului de referinţă.

Regimul pluviometric va fi în continuare deficitar, doar în jurul datei de 8 octombrie fiind o probabilitate mai mare pentru ploi pe arii extinse.


Muntenia

 

În primele zile, temperatura va fi normală pentru această perioadă, maxime de 16...20 de grade şi minime de 5...8 grade. În perioada 8 - 10 octombrie însă, zilele vor deveni reci, cu un ecart mediu al maximelor de 12...15 grade. Estimările prognostice pentru cea de-a doua săptămână indică valori în general apropiate de cele climatologic specifice pentru mijlocul lunii octombrie, ziua cu 16...18 grade, iar noaptea 5...9 grade, mediat regional, posibil în creştere uşoară la finalul intervalului.

Regimul pluviometric va continua să fie deficitar la începutul intervalului, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în jurul datei de 8 octombrie, iar pe alocuri ploi în general slabe vor fi posibile în unele zile din a doua săptămână.

 

Oltenia

 

Intervalul va debuta cu un regim termic caracterizat de valori în jurul celor specifice primei decade de octombrie, cu maxime de 18...21 de grade şi minime de 7...11 grade, în medie. În perioada 8 - 10 octombrie însă, zilele vor deveni reci, cu un ecart mediu al maximelor de 11...15 grade. Estimările prognostice pentru cea de-a doua săptămână indică un regim al temperaturilor în general apropiat de normal pentru mijlocul lunii octombrie, cu valori diurne de 15...18 grade şi nocturne de 4...9 grade, mediat regional, posibil în creştere uşoară la finalul intervalului.

În perioada 7-9 octombrie probabilitatea de ploaie va fi ridicată, dar în restul intervalului de referinţă, cu precădere în primele zile, regimul pluviometric va fi deficitar.

 

La munte

 

În debutul perioadei, valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadă de octombrie (în medie maxime de 11...15 grade şi minime de 2...7 grade, cu valori mai scăzute la peste 1700 m altitudine, unde noaptea vor fi negative). Între 7 şi 10 octombrie vremea va fi rece, cu un ecart termic mediu diurn de 4...10 grade şi nocturn de -4...4 grade. Ulterior, temperaturile -cu precădere cele diurne- vor fi în creştere uşoară şi se vor situa în jurul celor climatologic specifice periodei din an.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai ridicată în perioada 7 - 9 octombrie cu precădere în masivele meridionale (unde la peste 1700 m altitudine vor fi temporar şi ninsori sau lapoviţă), precum şi în unele zile din cea de a doua săptămână.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr din Suceava a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu. Bărbatul de 25 de ani a murit
Un tânăr din Suceava a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu. Bărbatul de 25 de ani a murit

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava, a fost accidentat mortal de tren la intrarea în staţia CFR Târgu Jiu, anunţă, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă
Starea de sănătate a pacienților răniți în explozia de la magazinul Dedeman rămâne gravă

Starea celor doi răniţi în explozia de la Botoşani şi care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) rămâne gravă.

Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit
Anchetă la IPJ Timiș, după ce o tânără a fost mușcată de câini pe o pistă de biciclete. Acuză că polițiștii nu au intervenit

Reprezentanţii IPJ Timiş au anunţat că a fost declanşată o anchetă cu privire la modul de intervenţie a poliţiştilor, după ce o tânără a povestit cum a fost muşcată de câini pe pista de biciclete care leagă Timişoara de Serbia, la 1 iunie.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.