Traficant de droguri, arestat preventiv după ce a fost prins cu 70 de grame de cristal în maşină

drog cristal
Getty

Un traficant de droguri a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant cu 70 de grame de cristal (3-CMC) în maşină, informează, duminică, DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reţinut sâmbătă şi prezentat judecătorilor Tribunalului Satu Mare, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 e zile.

Măsura a fost luată după ce inculpatul a fost prins în flagrant deţinând în autoturism în scopul comercializării, cantitatea de aproximativ 70 grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), ascunsă în diverse spaţii din habitaclu. Ulterior, în urma punerii în executare a mandatelor de percheziţie domiciliară au fost identificate şi ridicate 53 de plicuri conţinând substanţă porţionată, pregătite pentru a fi puse în vânzare, o cutie şi 3 plicuri cu substanţă cristalină, 36 de plicuri transparente cu urme de substanţă, un cântar de precizie, o sabie, sume de bani, precum şi alte mijloace de probă”, precizează sursa citată.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Satu Mare şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare.

Citește și
elon musk
Wall Street Journal: Elon Musk ar consuma droguri ilegale, inclusiv ecstasy și cocaină. Șefii Tesla și SpaceX, îngrijorați
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat și-a ucis iubita, după care a încercat să dea vina pe ea. Anchetatorii au rămas șocați de explicația lui
Un bărbat și-a ucis iubita, după care a încercat să dea vina pe ea. Anchetatorii au rămas șocați de explicația lui

Un bărbat și-a ucis iubita într-un accident de mașină, după care a încercat să dea vina pe ea. Acesta consumase alcool și droguri înainte de tragicul accident.

 

Wall Street Journal: Elon Musk ar consuma droguri ilegale, inclusiv ecstasy și cocaină. Șefii Tesla și SpaceX, îngrijorați
Wall Street Journal: Elon Musk ar consuma droguri ilegale, inclusiv ecstasy și cocaină. Șefii Tesla și SpaceX, îngrijorați

Elon Musk ar consuma droguri ilegale, inclusiv ecstasy și cocaină, fapt ce stârnește îngrijorări în rândul directorilor și membrilor consiliilor de administrație ai Tesla și SpaceX, relatează Wall Street Journal, citat de Daily Mail.

Nouă traficanți de droguri au fost spânzurați în Iran. Țara e principala rută de droguri către Europa
Nouă traficanți de droguri au fost spânzurați în Iran. Țara e principala rută de droguri către Europa

Nouă traficanți de droguri au fost spânzurați în Iran, trei dintre aceștia numai în ultimele zile. Iranul e țara cu cea mai mare rată de execuție din lume.

Mașini ca din
Mașini ca din "Furios și Iute", intrate în dotarea poliției. Ce bolizi au fost confiscați de la un traficant turc

Mașinile de lux ale unui traficant de droguri au intrat, de curând, în serviciul poliției din Istanbul.

Un poliţist din Peru s-a deghizat în Moş Crăciun pentru a aresta traficanți de droguri | VIDEO
Un poliţist din Peru s-a deghizat în Moş Crăciun pentru a aresta traficanți de droguri | VIDEO

Un polițist din eru s-a deghizat în Moș Crăciun pentru a trece „neobservat” într-o operaţiune împotriva unei bande de traficanţi de droguri într-un oraş situat la nord de Lima, scrie Agerpres.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.