Timișoara: Alarmă falsă de incendiu la Spitalul Judeţean, după ce un angajat ar fi folosit un prăjitor de pâine

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii şi angajaţii Spitalului Judeţean Timişoara au intervenit de urgenţă, sâmbătă, după ce un angajat al unităţii medicale a simţit miros de fum şi a sunat la numărul de urgenţe 112.

A fost, însă, o alarmă falsă, un angajat ar fi folosit un prăjitor de pâine. O anchetă a fost deschisă în cadrul spitalului, iar dacă se va dovedi că angajatul a folosit alt aparat decât cele aprobate a fi folosite în spital, va fi tras la răspundere.

"Unul din angajaţii spitalului a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că miroase a fum la Casa Austria, o clădire care aparţine de Spitalul Judeţean şi unde e Chirurgia plastică. Colegii de la spital şi cei de la ISU au intervenit repede, le-am cerut să verifice fiecare colţişor pentru că într-o astfel de situaţie nu ne permitem niciun moment de relaxare. Din fericire nu s-a găsit nicio problemă”, a declarat Raul Pătraşcu, manager al Spitalului Judeţean Timişoara, pentru News.ro.

Secția, fără pacienți cu Covid internați

Potrivit lui Pătraşcu, se pare că un angajat a folosit un prăjitor de pâine. O anchetă a fost deschisă la nivelul unităţii sanitare.

"Se pare că fumul ar fi pornit de la un angajat care a folost un prăjitor de pâine. Am deschis o anchetă şi dacă se dovedeşte că aşa au stat lucrurile, angajatul va fi pedepsit sever pentru că este strict interzisă utiliazrea oricărei aparaturi decât cele aprobate. Ne bucurăm că nu a fost nevoie nici să evacuăm, nici să mutăm pacienţii, dar şi că atât colegii noştri, cât şi cei de la ISU au intervenit prompt”, a mai declarat Raul Pătraşcu.

Citește și
spital slobozia
Situație critică la spitalul din Slobozia, toale locurile ATI sunt ocupate. Morga este plină
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În secţia unde a avut loc incidentul nu sunt internaţi pacienţi cu COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Situație critică la Institutul Marius Nasta din Capitală. Au fost aduse 40 de butelii de oxigen: ”Suntem copleșiți”
Situație critică la Institutul Marius Nasta din Capitală. Au fost aduse 40 de butelii de oxigen: ”Suntem copleșiți”

Institutul Marius Nasta din Capitală a cerut pe lângă sursa de oxigen a spitalului și câte 40 de butelii de câte 60 de litri fiecare, pe zi.

Situație critică la spitalul din Slobozia, toale locurile ATI sunt ocupate. Morga este plină
Situație critică la spitalul din Slobozia, toale locurile ATI sunt ocupate. Morga este plină

La Spitalul Județean din Slobozia situația este critică. Toate cele 12 locuri de la ATI pentru bolnavii de Covid sunt ocupate, iar numărul pacienților infectăți crește de la o zi la alta.

Mesajul unui medic:
Mesajul unui medic: "Dacă veţi fi pe un pat de spital, noi vom fi lângă voi. Xena, Superman, Armin van Buuren nu vor fi"

Un medic din Craiova a transmis un mesaj celor care nu cred medicii, dar cred în teoriile conspiraţiei. ”Dacă veţi fi pe un pat de spital, noi, medicii vom fi lângă voi”, a transmis medicul.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă