Temerile românilor în vremea pandemiei. Oamenii, mai speriați de internare decât de COVID

×
Codul embed a fost copiat

Românii se tem mai mult de spital decât de COVID-19. O arată rezultatele unui studiu realizat la începutul acestei luni, prin care au fost analizate temerile oamenilor, în contextul pandemiei.

Potrivit studiului, aproape 40% dintre români spun că au fost puternic afectaţi de pandemia COVID-19 iar alţi 20% se consideră foarte puternic afectaţi. Mai puţini de 4% cred că nu au fost afectaţi aproape deloc.

Şi totuşi, în acest context, peste 75% dintre respondenţi sunt de părere că sezonul de răceală și gripă vine cu mai multe pericole decât în mod obișnuit.

Tocmai de aceea, aproape 60% dintre ei sunt pregătiţi şi au în case stocuri de medicamente pentru simptome de răceală şi gripă.

Şi cum de aproape un an, viaţa noastră a tuturor este plină de incertitudini, românii se tem cel mai mult de spitalizare, aproape 70%, mai mult chiar şi de coronavirus în sine, care îi sperie doar pe 49% dintre participanţii la studiu. Următoarele temeri ale românilor sunt lipsa locurilor în spital, măsurile restrictive, dar şi lipsa medicamentelor.

Citește și
Babeș
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ceea ce priveşte finalul pandemiei, oamenii nu sunt foarte optimişti. Cei mai mulţi, aproape 30%, cred că pericolul va trece abia peste 9 luni, 1 an, iar 26% consideră că în 2 ani vom depăşi acest impas. Doar 4,5% cred că vom scăpa de pericol în mai puţin de 3 luni.

Şi o veste bună este aceea că încrederea cea mai mare când vine vorba despre a se informa cu privire la tratamente, rămâne în medici, aşa cum au răspuns peste 87% dintre oameni.

Studiul a fost realizat la comanda Coaliției România Sănătoasă, pe un eșantion reprezentativ format din 1.493 de respondenți.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ciucă, după prelungirea stării de alertă: Infirmăm fake news-urile care spun că se intră în lockdown
Ciucă, după prelungirea stării de alertă: Infirmăm fake news-urile care spun că se intră în lockdown

România rămâne în stare de alertă de sărbători. Guvernul a aprobat vineri, hotărârea prin care starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 14 decembrie.

Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID
Noi detalii în cazul femeii de la ”Victor Babeș”, detubată din greșeală. Inițial, fiului ei i s-a spus că a murit de COVID

În atmosfera epuizantă din spitale, se întâmplă şi accidente înfiorătoare. Un asemenea caz s-a întâmplat la spitalul ''Victor Babeș'' din Capitală, unde o pacientă cu COVID a murit, după ce un brancardier i-a scos din greşeală sonda respiratorie.

Ce program vor avea magazinele din Capitală înainte de Sărbători. Anunțul făcut de Traian Berbeceanu
Ce program vor avea magazinele din Capitală înainte de Sărbători. Anunțul făcut de Traian Berbeceanu

Programul magazinelor ar putea fi prelungit cu două ore, în anumite zile, înainte de Crăciun şi de Revelion.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă