Țeapa luată de un bărbat care a plătit 136.500 € pentru trei apartamente în Ploiești. Schema ilegală a dezvoltatorului

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii din Prahova anchetează o fraudă în domeniul imobiliar, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. În afacerea ilegală ar fi fost implicați, pe lângă dezvoltatorii proiectului, notari publici și un avocat.

Cu complicitatea lor, unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, spun anchetatorii.

Banii încasați au dispărut cu ajutorul unui avocat, care este cercetat și el.

16 clienți au fost păcăliți încă din faza de proiect. Patru indivizi, printre care și dezvoltatorii, au fost reținuți. 

Anchetatorii spun că dezvoltatorul proiectului White Tower, cu 300 de locuințe, este Mărioara Lupu, o femeie de 75 de ani ajutată de fiul ei. El ținea legătura cu clienții.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Doar că, au descoperit procurorii, mai multe persoane au rămas fără casele pe care le-au plătit chiar înainte de începerea construcției. 

Cristian Banu, victimă: „El mă ducea cu preșul și sincer să fiu am mușcat. Ăsta e adevărul. Nicidecum nu m-am gândit să fie vândute de trei sau patru ori. Eu vorbesc de apartamentele mele”.

Cristian Banu spune că a plătit, în 2019, trei apartamente și două locuri de parcare, cu 136.500 de euro.

Alții povestesc că au fost amânați de mai multe ori atunci când cereau explicații despre casele pe care le plătiseră. 

· „Nu am rezolvat încă și nu sunt la birou. Veniți degeaba"

· „Aștept un contract de finanțare, dacă mi se aprobă rezolvăm imediat"

· „Am treabă"

Romică Lișiță, victimă:M-a plimbat, m-a plimbat, până în 2023, luna iulie.”

Reporter: „Banii îi dăduseți?”

Romică Lișiță, victimă: „Virament bancar din 2019. Valoarea apartamentului este 31.000 de euro”.

Chiar dacă poliția a intrat pe fir, unii dintre păgubiți se tem și acum de cei cu care au negociat și au preferat să-și protejeze identitatea. 

Victimă:Toate au fost premeditate de la început”

Florentina Ilioiu, reprezentant Parchetul de pe langă Curtea de Apel Ploiești: „Aceste acțiuni s-au efectuat cu sprijinul a trei notari din Ploiești care au autentificat promisiunile de vânzare cumpărare și contractele de vânzare și cumpărare fără a respecta obligațiile prevăzute de lege”.

Potrivit anchetatorilor, după ce au încasat banii ca persoană fizică autorizată, dezvoltatorii ar fi apelat la ajutorul unui avocat pentru a fi declarați ulterior falimentari.

Bunurile dezvoltatorului ar fi fost cesionate cu titlu gratuit unor terți, iar sume considerabile au fost retrase din conturile societății, astfel încât păgubiții nu au putut recupera prejudiciul.

Experții imobiliari ne spun că, pentru a ne feri de probleme, trebuie să cumpărăm o proprietate gata terminată. Dacă totuși luăm în calcul un apartament sau o casă în construcție, trebuie să fim atenți la câteva lucruri importante.

Răzvan Marinescu, expert imobiliar: „Cel mai important, din punctul meu de vedere, este notorietatea dezvoltatorului. Se poate da un simplu search pe internet să vezi în ce măsură a mai făcut proiecte, dacă sunt anumite reclamații pe acele proiecte. Un alt lucru pe care îl recomand este partea de acte. Recomand să meargă la alt notar decât notarul dezvoltatorului pentru a verifica actele de la capăt".

Tot în acest dosar, primăria Ploiești a constatat că un etaj al blocului, declarat în acte cu funcțiune tehnică, este mai înalt decât trebuia și a fost, de fapt, compartimentat în 30 de apartamente, vândute și acestea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă