Tânăra din Sibiu răpită din fața casei, găsită. A fost urcată într-o mașină și a dispărut într-o direcție necunoscută

rapita sibiu
News.ro

Tănăra de 20 de ani din Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, care a fost răpită din faţa casei sale şi urcată într-o maşină, a fost găsită în judeţul Alba, într-un imobil, alături de doi bărbaţi. Ambii au fost reţinuţi.

 

IPJ Sibiu a anunţat, vineri, că tănăra de 20 de ani din Arpaşu de Jos, care a fost răpită din faţa casei sale şi urcată într-o maşină, a fost găsită, scrie News.ro.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Porumbacu de Jos, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au depistat-o pe tânăra în vârstă de 20 de ani pe raza municipiului Blaj, din judeţul Alba Iulia. Tânăra se afla într-un imobil, însoţită de către doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 33 de ani, domiciliaţi în localitatea Porumbacu de Jos”, au precizat poliţiştii.

Aceştia au stabilit că, la data de 16 februarie, în jurul orei 02:00, bărbatul în vârstă de 33 de ani, la cererea celui în vârstă de 27 de ani, ar fi luat-o pe tânără împotriva voinţei sale din faţa casei pentru a o transporta într-o locaţie necunoscută.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, faţă de cei doi bărbaţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore. Cei doi vor fi prezentaţi unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive”, au mai precizat poliţiştii.

Citește și
luminita
Fata de 14 ani răpită din Sibiu a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânăra s-a întors în familie.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Știre inițială:

O tânără de 20 de ani din localitatea Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, a fost urcată cu forţa de către un bărbat într-o maşină care a plecat apoi într-o direcţie necunoscută.

Polţiştii au demarat cercetări şi cer ajutorul populaţiei.

La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 04.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia unei tinere, ZOLTAN GABI MARIA, în vârstă de 20 de ani”, a transmis, joi, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că un bărbat a sesizat că fata, în timp ce se afla în faţa curţii imobilului în care domiciliază, în localitatea Arpaşu de Jos, ar fi fost luată împotriva voinţei ei şi urcată într-un autoturism de către un bărbat, care a plecat apoi într-o direcţie necunoscută.

Poliţiştii au transmis şi semnalmentele fetei: înălţime 155 cm, 52 de kg, ochi căprui, păr brunet, fir drept, lung, ten deschis.

La momentul dispariţiei, tânăra purta o geacă din piele de culoare roşie, fustă lungă roşie şi batic roşu.

În cauză, la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, poliţiştii sibieni desfăşurând în prezent activităţi specifice în vederea depistării tinerei”, au mai transmis poliţiştii.

Persoanele ce pot furniza informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Telenovela din Sibiu. Cine a răpit-o, de fapt, pe fata de 14 ani: mama iubitului, printre răpitori, cu cagula pe față
Telenovela din Sibiu. Cine a răpit-o, de fapt, pe fata de 14 ani: mama iubitului, printre răpitori, cu cagula pe față

Luminița, fata de 14 ani din Tălmaciu, a fost răpită de patru bărbați plătiți cu 6.000 de euro de mama prietenului adolescentei.

Fata de 14 ani răpită din Sibiu a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea
Fata de 14 ani răpită din Sibiu a fost găsită. Copila era promisă și ar fi fost furată chiar de tânărul pe care îl iubea

Fata de 14 ani, răpită noaptea trecută din orașul Tălmaciu, a fost găsită într-o casă din satul Vad, județul Brașov unde se afla împreună cu iubitul ei, tânărul de 23 de ani suspectat că a pus la cale totul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.