Un tânăr a fost atacat de o ursoaică în Bistrița-Năsăud

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 22 de ani, care se afla cu vacile la păscut în Bistrița-Năsăud, a fost atacat joi după-amiază de o ursoaică cu pui, potrivit comunicatelor făcute de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Din primele informaţii, se pare că vacile s-ar fi apropiat de un tufăriş în care se aflau ursoaica şi cei doi pui ai ei, moment în care animalul a reacţionat şi l-a atacat pe tânărul de 22 ani, transmite Agerpres.

Acesta a fost preluat conştient de un echipaj al Ambulanţei, dar cu o plagă la antebraţul drept şi o plagă hemoragică la scalp, temporo-occipitală.

Echipajul medical a reuşit să stabilizeze pacientul şi să oprească hemoragiile, după care l-a transportat la spital pentru mai multe investigaţii.

Băiatul povestește că atunci când ursoaica s-a ridicat în două picioare și l-a atacat, a încercat să se apare cu o bâtă și așa a reușit să o sperie. Apoi a fugit și el, de spaimă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Tânăr: „Ursoaica cu doi pui așa mare era m-a atacat, m-a prins de mână și a sărit pe mine și am dat cu bâta.”

Reporter: „Și unde te-a lovit?”

Tânăr: „În cap. M-a prins și la mână cu gura. M-a prins cu gura și am fugit.”

Reporter: „Ești bine?”

Tânăr„Capul mă doare.”

 

Ioan Cifor, primar: „Acum o oră, o ursoaică cu doi pui a atacat o ciurdă de vaci și un băiat care era între ele. Băiatul era între ele când a atacat și nu a văzut. Ursul a sărit și l-a atacat. El singur a sunat proprietarul vacilor și a cerut ajutor"

 

Rănit la cap și la brațe, a primit ajutor de la medicii chemați chiar de el, prin 112.

 

Anton Pop, medic: „Am găsit victima cu răni la cap și antebraț, fiind mușcătură de animal. Este în stare stabilă."

 

Din fericire, tânărul a scăpat cu viață, iar ursoaica a fugit în pădure. Proprietarul fermei de vaci spune că au mai fost atacuri de urs în zonă.

 

Fermier: „Pe la două jumate mă sună băiatul că a fost atacat de o ursoaică cu doi pui, să vin repede acasă. El deja fugise și mi-a povestit ce s-a întâmplat.”

 

Deocamdată, vacile au rămas pe câmp împrăștiate, iar sătenii le-au căutat și au încercat să le aducă la adăpost. Le-a fost teamă ca nu cumva ursoaica să atace din nou. Zilele trecute, la câțiva kilometri distanță, a fost găsit mort într-un șanț un exemplar uriaș de urs brun, probabil accidentat de o mașină.

În data de 27 octombrie, un alt urs a atacat un gonaci care participa la o partidă de vânătoare pe raza localităţii bistriţene Simioneşti, acesta alegându-se cu plăgi la nivelul feţei, al gâtului şi al unei coapse, dar fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.  

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.