Sute de blocuri din Capitală nu au căldură din cauza avariilor, deși temperaturile au scăzut simțitor

×
Codul embed a fost copiat

O toamnă rece şi neprietenoasă a pus stăpânire în special pe jumătatea de sud a ţării unde este în vigoare, chiar un cod portocaliu de vreme rea.

Până sâmbătă, vor fi ploi abundente şi temperaturi scăzute. În plus, vântul o să sporească senzaţia de frig. În tot acest timp, la munte, pe creste, a început să se aştearnă zăpadă.

Meteorologii spun că în următoarele două zile 15 judeţe şi parţial alte 8 din sudul ţării, vor fi afectate de vremea rea.

Ar trebui să ne aşteptăm la cantităţi mari de apă care se vor acumula în următoarele 48 de ore, nu este exclus ca în anumite locuri să se producă inundaţii. Iar la munte va ninge începând de joi seară, mai ales în Carpaţii meridionali şi de curbură.

Şi vorbim de ninsoare serioasă care se va depune la altitudini de peste 1700 de metri. Deja masivul Post[varu arată exact ca în plin sezon de iarnă. Sunt 20 de centimetri de zăpadă şi o să mai ningă în următoarele zile, când temperaturile se menţin negative. La cota 2000, în Sinaia, vizibilitatea este redusă iar termometrele au îngheţat la 0 grade. Pe Transfăgărășan, drumarii au scos la lucru utilajele de deszăpezire.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În Bucureşti în schimb, plouă serios şi va continua să plouă şi vineri și sâmbătă, iar meteorologii spun că apa acumulată ar putea să pună la încercare sistemul de canalizare în anumite cartiere.

Veştile proaste cad într-un moment în care sute de mii de oameni nu au căldură în locuinţe. Preţul mare la gaze a oprit două centrale care încălzesc 3 sectoare din Capitală.

Locatar: ”Nu avem căldură, ce e drept. Nu am avut deloc până acum. Ne nemulţumeşte, sigur”.

Traversăm o perioadă mai rece decât ar fi normal la această dată, iar temperatura a scăzut în Bucureşti sub 10 grade în ultimele 3 nopţi. Asta înseamnă că Termoenergetica ar trebui să furnizeze căldură. Din cauza avariilor, acest lucru nu se întâmplă în sute de blocuri. Pe site-ul societăţii sunt nu mai puţin de 31 de pagini cu adrese la care au intervenit diferite probleme care afectează parţial aproape toate sectoarele din Bucureşti. Vorbim de presiune scăzută, defecţiuni sau lucrări de înlocuire a ţevilor.

Termoenergetica anunţă că a reuşit să schimbe vara aceasta 15 kilometri de conducte mult prea puţin pentru reţeaua imensă de alimentare cu apă caldă a Bucureştiului.

Pe lângă problemele din reţea sunt şi foarte mulţi locatari care au închis chiar ei robinetul de căldură.

Potrivit Termoenergetica, sute de administraţii de bloc au luat această decizie. Oamenii se tem că nu-şi vor putea plăti întreţinerea.

În următoarele 4 nopţi temperaturile nu vor trece de 10 grade nicăieri în ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.

 

Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea
Inundaţii în România cauzate de ploile torențiale. Localitățile vizate de avertismentul de vreme rea

Mai multe gospodării din țară au fost afectate de inundaţii, ca urmare a ploilor torenţiale din timpul zilei.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.