Surse: Directorul adjunct de la ASSMB, anchetat că ar fi primit 20.000 euro mită de la managerul Spitalului Colentina

DNA
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina.

George Mirel Cristescu i-ar fi oferit această sumă în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor, Cristian Plută, director general şi ulterior director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ar fi acceptat să primească suma de 20.000 euro în vederea sprijinirii lui George Mirel Cristescu pentru a ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul Colentina din Bucureşti, prin formularea unei propuneri în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 19 iunie 2023, după ce Cristescu fost numit în funcţia de manager de spital, Cristian Plută a primit de la acesta suma de 20.000 euro.

Mita ar fi fost dată printr-un intermediar, Silviu Stăncilă, cel care de altfel a şi purtat negocierile între cele două părţi.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cristian Plută este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; George Mirel Cristescu este acuzat de dare de mită şi delapidare, iar Silviu Stăncilă este acuzat de instigare şi complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA au efectuat, luni dimineaţa, percheziţii la Administraţia Spitalelor Bucureşti într-un dosar de corupţie legat de achiziţii publice şi numiri în funcţii de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.  

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.