Slujba de Înviere, Paște 2022: Peste cinci mii de credincioși, așteptați la slujba de Înviere de la malul mării

×
Codul embed a fost copiat

Peste cinci mii de credincioși sunt așteptați la slujba de Înviere, la malul mării.

La Constanța, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va purta lumina câteva minute și pe mare, în Portul Tomis. Cei care își doresc să meargă pe litoral în perioada Paștelui vor avea parte de vreme bună.

Lumina Sfântă va ajunge cu un avion de la Ierusalim la București. Apoi, va fi dusă la Constanța cu un autoturism, până în Portul Tomis. La miezul nopții, Înalt Prea Sfinția Sa, Teodosie, va fi pe o ambarcațiune care va acosta în Portul Tomis. De aici se va pleca în procesiune spre Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa, unde se va oficia slujba de Înviere.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
Aici ne va întâmpina mulțimea de creștini care abia așteaptă să ia Lumină. Această Lumină este în fiecare an nouă, unică, o nouă lumină pentru că Hristos își înoiește Învierea în fiecare an. Credincioșii sunt nerăbdători și vor veni mulți să ne aștepte în Parcul Catedralei ca să aducem lumina de pe mare.

Pe litoral, vremea este în încălzire, iar șansele de ploaie sunt foarte mici la sfârșitul acestei săptămâni.

Mia Stamate, meteorolog:În noaptea de Înviere, cel puțin la Constanța, nu vor fi precipitații, temperatura minimă în acea noapte va fi de 9 grade și apoi urmează prima zi de Paște, care, dintre aceste zile, este cea mai frumoasă ca aspect, este ziua în care soarele va străluci cel mai mult.

Citește și
Lumina Sfanta la Ierusalim
Slujba de Înviere, Paște 2022: Unde va ajunge prima dată în România Lumina Sfântă de la Ierusalim
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Patriarhia Română a anunțat programul pentru noaptea de Înviere. În toate bisericile din țară slujba va începe afară. La miezul nopții, Lumina Sfântă va fi oferită de către Preafericitul Patriarh Daniel, ierarhilor, preoților și diaconilor prezenți în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române:Părintele Patriarh va oferi lumina aceasta Sfântă pentru a fi aprinsă apoi de cei prezenți, de pe treptele reședinței patriarhale, în fața acestei reședințe se va desfășura așadar prima parte a slujbei. Slujbele religioase trebuie să fie întotdeauna lipsite de momente care să stânjenească pe celălalt. Mă refer la momente de înghesuială, de îmbulzeală, aceste lucruri nu ar trebui să se mai repete.

Slujba Vecerniei Învierii Domnului sau a doua Înviere va fi oficiată duminică la ora 12:00, în toate bisericile ortodoxe din România.

Pentru cei care locuiesc în Capitală, Metrorex anunță că metrourile vor circula în noaptea de Înviere, între orele 23:00 și 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute. Intrarea la metrou cu lumânări aprinse este, însă interzisă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Programul Metrorex și STB de Înviere și în zilele de Paște, în 2022
Programul Metrorex și STB de Înviere și în zilele de Paște, în 2022

Trenurile de metrou vor circula în noaptea de Înviere, la un interval de 10 minute între orele 23:00–1:00 şi la un interval de 20 de minute între orele 1:00-5:00.  

Slujba de Înviere, Paște 2022: Unde va ajunge prima dată în România Lumina Sfântă de la Ierusalim
Slujba de Înviere, Paște 2022: Unde va ajunge prima dată în România Lumina Sfântă de la Ierusalim

Se fac ultimele pregătiri pentru sluba de Înviere la malul mării.

Credincioșii catolici din toată țara au participat la miezul nopții la Slujba de Înviere
Credincioșii catolici din toată țara au participat la miezul nopții la Slujba de Înviere

În România peste un milion și jumătate de catolici și protestanți sărbătoresc Paștele şi mulţi dintre ei au participat la slujba pascală de noapte, descrisă ca o "priveghere în cinstea Domnului".

Peste un milion și jumătate de catolici și protestanți s-au bucurat de slujbe fără restricții, în noaptea de Înviere
Peste un milion și jumătate de catolici și protestanți s-au bucurat de slujbe fără restricții, în noaptea de Înviere

Catolici și protestanți din întreaga lume au cântat sâmbătă seară "Hristos a Înviat" și au luat lumina sfântă care anunță Învierea Domnului.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.