Simulare BAC 2019 la Română. Elev: ”Trebuie să aberezi la română, m-am descurcat”

×
Codul embed a fost copiat

Mari emoţii, dar şi multe incertitudini pentru aproape 300.000 de liceeni de clasele a XI-a şi a XII-a, care au început luni sesiunea de simulări pentru Bacalaureat.

 

Prima probă, cea de limba şi literatura română, a inseamnat trei ore de test, în condiţii identice cu cele de la examenul maturităţii. În acest an, profesorii corectori lucrează, în premieră, sub coordonarea directă a comisiei care a elaborat subiectele. Aceeaşi comisie care a greşit, acum o săptămână, una dintre cerinţele de literatură pentru clasa a opta.

La 7:30, elevii aşteptau semnul să intre în curtea şcolii. La 8 dimineaţa, liceenii au fost primiţi în clase, iar camerele de supraveghere au fost pornite.

Teorectic, simulările au rolul de a vedea din timp nivelul viitorilor candidaţi la bac.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Mi-a picat O scrisoare pierdută și un text la prima vedere. A fost destul de greu dar am aberat pe acolo și m-am descurcat. Trebuia să aberezi, la română așa este”, spune un licean.

VEZI AICI SUBIECTELE LA LIMBA ROMÂNĂ

Practic, simularea este, pentru Ministerul Educaţiei, ocazia de a face schimbari- unele, "din scurt", în regulamentul Bacalaureatului. Elevii de clasa a XI-a, de pildă, au fost anunţaţi doar o lună în urmă că vor da şi ei simularea, alături de colegii din anul terminal.

În plus, la probele obligatorii ale profilului vor avea, pentru prima dată, o treime dintre subiecte cu opţiuni multiple. Există printre profesori voci care susţin că introducerea grilelor e menită să crească artificial notele, în ideea că şansele de a nimeri răspunsul sunt mai mari decât la o rezolvare pas cu pas.

”Am încercat să ne acomodăm, doar că nu se spune prea mult despre această grilă, cum sunt subiectele”.

E drept, liceenii pot alege dacă notele de la simulare vor ajunge sau nu în catalog.

”Nouă ne-a zis că dacă sunt note mari putem să le trecem. Sper să fie notă mare.”

La simulările din această lună, Consiliul Naţional al Elevilor i-a chemat pe un elevi la un protest numit "foaia goală".

”A fost uşor, am rezolvat totul pe ciornă şi pe foaie am scris ce mă nemulţumeşte la sistemul de învăţământ.”

Reprezentaţii organizaţiei au anunţat că 30 de scoli din ţară s-au raliat mişcării şi au elevi şi profesori hotărâţi să boicoteze simbolic testul, la care participarea este totuşi obligatorie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE BACALAUREAT 2019. Ce exerciții au primit elevii
SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE BACALAUREAT 2019. Ce exerciții au primit elevii

SUBIECTE SIMULARE BACALAUREAT 2019. Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susținut luni proba scrisă de Limba şi literatura română, la simularea examenului de Bacalaureat 2019.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.