Șeful Bisericii Anglicane, despre refugiații ucraineni: Generozitatea românilor este remarcabilă, un exemplu foarte puternic

Arhiepiscopul de Canterbury
Agerpres

Arhiepiscopul de Canterbury, dr. Justin Welby, a vizitat, luni, centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo din Capitală.

 

"Prima reacţie după vizitarea unui loc ca acesta este că ţi se frânge inima. Fiecare persoană de acolo a avut o casă, o familie, aşteptări de la viaţă şi dintr-o dată sunt în postura de a nu mai avea niciuna dintre acestea. Să vezi că sunt ajutaţi şi sprijiniţi este minunat.

Generozitatea românilor este remarcabilă şi un exemplu foarte puternic pentru întreaga lume. (...) Ceea ce mă impresionează aici - şi am fost în centre de refugiaţi în întreaga lume, în foarte multe locuri - este modul în care sunt trataţi refugiaţii.

Statul român le acordă mult sprijin. UNCHCR, IOM, UNICEF dau ce e cel mai bun pentru a se asigura că nu este doar o activitate funcţională, ci că fiecare persoană este apreciată ca fiinţă umană. Cred că acesta este un semn frumos pentru ceea ce pot face fiinţele umane, în acest context groaznic de suferinţă", a spus arhiepiscopul de Canterbury.

”Nimeni nu vrea să vadă ororile din Ucraina”

Citește și
refugiati ucraineni
Germania critică Marea Britanie în legătură cu sprijinul acordat Ucrainei: „Câți refugiați ați primit?”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Liderul spiritual al Bisericii Anglicane a pledat pentru pace.

"În primul rând, în Europa de Est credeam că s-au terminat zilele în care oamenii încercau să-şi schimbe graniţele cu forţa şi trebuie să găsim o cale să restabilim codul internaţional care spune că nu foloseşti forţa în mod agresiv. Agresiunea nu trebuie să aibă succes.

Dacă agresiunea are succes într-un loc, aşa cum am văzut înainte de cele două Războaie Mondiale, în cele din urmă are succes şi apoi costurile pentru a scăpa de aceasta sunt de nedescris. În al doilea rând, toţi vrem pace. Nimeni nu vrea un război care există, care se întinde.

Nimeni nu vrea să vadă ororile din Ucraina. (...) Trebuie să fie pace, dar nu poate fi pace fără justiţie pentru marile crime de război şi nu poate fi pace care dă succes agresiunii", a afirmat Arhiepiscopul de Canterbury, care a precizat că anul trecut în decembrie a fost în vizită la Kiev.

Întrebat ce le transmite ucrainenilor pentru a-i ajuta să treacă peste trauma războiului, el a răspuns: "Aş începe prin a nu spune, ci prin a-i asculta. Aş începe prin împărtăşirea suferinţei".

Arhiepiscopul de Canterbury va conduce ceremonialul Încoronării Regelui Charles al II-lea

Printre cei care l-au însoţit pe arhiepiscopul de Canterbury în vizita la centrul pentru refugiaţi de la Romexpo s-au numărat ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, Andrew Noble, şi şeful DSU, Raed Arafat.

Liderul spiritual al Bisericii Anglicane urmează să fie primit, luni, de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Consort.

Arhiepiscopul de Canterbury este liderul spiritual al Bisericii Anglicane din întreaga lume şi, alături de Arhiepiscopul de York, conduce Biserica Angliei. Al 105-lea arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby, a fost întronizat în martie 2013 (primul arhiepiscop de Canterbury din istorie a fost întronizat în anul 597).

În ultimul deceniu, primatul Bisericii Anglicane a condus ceremoniile religioase majore ale Angliei şi ale Familiei Regale britanice, precum comemorarea Ducelui de Edinburg în martie 2022 şi funeraliile de Stat ale Reginei Elisabeta a II-a, în septembrie 2022.

Arhiepiscopul de Canterbury este cel care va conduce ceremonialul Încoronării Regelui Charles al III-lea, la Abaţia Westminster, în ziua de 6 mai 2023.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marș al refugiaților ucraineni organizat la Iași. „Vrem să le amintim oamenilor că încă avem nevoie de ajutor”
Marș al refugiaților ucraineni organizat la Iași. „Vrem să le amintim oamenilor că încă avem nevoie de ajutor”

Zeci de refugiaţi ucraineni au organizat la Iași un marş în centrul orașului, în semn de mulţumire pentru români.

Germania critică Marea Britanie în legătură cu sprijinul acordat Ucrainei: „Câți refugiați ați primit?”
Germania critică Marea Britanie în legătură cu sprijinul acordat Ucrainei: „Câți refugiați ați primit?”

Un oficial german a atacat Marea Britanie în legătură cu nivelul de sprijin acordat Ucrainei, în urma criticilor privind ajutorul trimis de Berlin Kievului și președintelui Volodimir Zelenski.

Liderul Bisericii Anglicane:
Liderul Bisericii Anglicane: "Rugaţi-vă pentru regina Elisabeta a II-a"

Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, i-a îndemnat vineri pe britanici să se roage pentru regina Elisabeta a II-a sau să îi transmită condoleanţele lor, cu o zi înainte de funeraliile soţului suveranei, prinţul Philip, informează Reuters.

Scandal în UK, după ce biserica susține că numai cei căsătoriți pot avea relații sexuale
Scandal în UK, după ce biserica susține că numai cei căsătoriți pot avea relații sexuale

Capii Bisericii Anglicane își cer scuze, după ce, într-un ghid pentru enoriași, se arată că numai cei căsătoriți pot avea relații sexuale, în timp ce cuplurile heterosexuale și homosexuale aflate în parteneriate civile trebuie să rămână abstinente.

Reforma educationala in Marea Britanie. Scolile ar putea intra sub influenta Bisericii Anglicane
Reforma educationala in Marea Britanie. Scolile ar putea intra sub influenta Bisericii Anglicane

In urma unor reforme, sistemul educational ar putea intra sub control religios, Biserica Anglicana primind dreptul de a administra sute de scoli.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.