Șeful Autorității Electorale Permanente a demisionat, după acuzațiile ANI

buica aep
StirilePROTV

Președintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, a demisionat, după ce a fost acuzat că şi-ar fi angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă a informat, miercuri, că Buică "a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condițiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente și ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar". 

Amintim că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică.

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Constantin - Florin Mituleţu Buică a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier", a anunţat, luni, ANI.

Luni, el a declarat, pentru News.ro, că nu avea motive să demisioneze. Întrebat despre angajarea cumnatei sale, Buică  preciza că aceasta a fost „legală şi morală”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Referitor la acţiunile ANI, el a explicat că este vorba „doar o sesizare cu privire la o suspiciune şi nu o constatare”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Șeful Autorității Electorale Permanente este acuzat de ANI că şi-a angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier
Șeful Autorității Electorale Permanente este acuzat de ANI că şi-a angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.