Șefa clinicii care elibera fișe medicale false pentru permise s-a lăudat că i-a ajutat pe Ilie Năstase și Carmen Dan

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta în cazul fișelor medicale falsificate pentru permise auto ia amploare.

Șefa clinicii din București în care s-a derulat întreaga operațiune s-ar fi lăudat că a întocmit astfel de fișe inclusiv pentru doi foşti miniștri de Interne, printre care și Carmen Dan, ori pentru celebrități cum ar fi fostul tenismen Ilie Năstase. Medicii care parafau în alb aceste documente primeau până la 10.000 de lei, iar unii dintre ei profesează în spitale de stat.

Anchetatorii spun că medicii implicați în filieră semnau și parafau în alb, acasă la ei, câte cinci-șase sute de fișe medicale deodată. Bineînțeles, fără să-i consulte pe beneficiari. Iar când medicii nu aveau timp, se ocupau trei femei care nici măcar nu erau cadre medicale. Erau plătite direct de șefa clinicii private prin care era derulată operațiunea, Andreea Ilie.

Medicii erau plătiți, conform contractelor, cu 1.750 de lei, dar primeau în mână între 8.000 și 10.000 de lei. Și femeile care parafau fișele în lipsa lor încasau fiecare în jur de 5.000 de lei.

În cercul apropiat, Andreea Ilie, psiholog de profesie, s-ar fi lăudat că a eliberat fișe medicale pentru permisul auto pentru cel puțin doi foști miniştri de Interne - unul dintre ei fiind Carmen Dan.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Carmen Dan, fost ministru de Interne: „Nu, doamnă, eu am intrat în cabinetele medicilor, am așteptat la rând, așa cum au făcut toți. Este adevărat, cineva din interiorul clinicii mi-a recomandat-o pe doamna manager pe care am cunoscut-o atunci, cu care m-am salutat și asta a fost tot.”
Reporter: „Ce fel de teste ați făcut?”
Carmen Dan: „Testele necesare pentru fișa medicală.”
Reporter: „De oftalmologie, psihologicul l-ați făcut?”
Carmen Dan: „Da, da. Am stat aproape o jumătate de zi.”

Însă conform anchetatorilor, toate fișele întocmite în clinica respectivă erau false. Pe acolo ar fi trecut și fostul tenismen Ilie Năstase, care și-a prelungit valabilitatea permisului. Anchetatorii verifică acum această informație.

Ilie Năstase, fost tenismen: „Păi eu am permis de 100 de ani doamnă, am 77 de ani, nu trebuie să îmi schimb eu permisul.”
Reporter: „Țineți minte să fi mers acolo?”
Ilie Năstase: „Nu îmi aduc aminte de așa ceva, că nu aveam nevoie.”
Reporter: „Acum pe ce valabilitate aveți permisul.”
Ilie Năstase, fost tenismen: „Până în 2031.”

În total ar fi fost completate 300.000 de fișe în 10 ani. Unii șoferi care au condus mai departe în baza lor nu ar avea dreptul.

Anchetatorii au și o listă care conține numele a cel puțin 20 de șoferi despre care se crede că ar avea probleme medicale grave și pe care polițiștii vor să îi scoată urgent din trafic. Printre ei se numără și un bărbat de 62 de ani, care deși a recunoscut că avea probleme cu tensiunea, ar fi obținut fișa medicală care i-a prelungit valabilitatea permisului auto cu zece ani. Pentru asta a plătit 150 de lei la clinică și 50 de lei - șpagă portarului.

Cu tehnică specială de interceptare, polițiștii de la Serviciul Rutier Ilfov au surprins discuția dintre portar și beneficiar.

Domn: Nu prea stau bine cu tensiunea, de-aia. Am 62 de ani. Cât mai e scorul?
Portar: Vii acolo și vorbim!

Altora li se spunea direct cât au de plătit.

Domn: Am o de-aia, zic și eu, de făcut!
Portar: Ce o de-aia? Preschimbare?
Domn: Da. Cât e cu totul?
Portar: 200, pentru tine.

Șefa clinicii, portarul și șapte medici sunt cercetați acum sub control judiciar. Aceeași echipă de anchetatori a anchetat și grupul infracțional de la RAR Grivița. Instituția era condusă de mai bine de 20 de ani, un personaj fără studii care nici măcar nu era angajat al registrului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament
Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament

Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.