Ce spun analiștii despre scenariul cu Iohannis președintele Consiliului European. „Ar sugera negocieri destul de înaintate”

×
Codul embed a fost copiat

Scenariul potrivit căruia președintele Klaus Iohannis ar putea să-și dea demisia, pentru a ocupa o funcție în Consiliul European, prinde contur.

Joi, premierul Marcel Ciolacu a declarat că România are o șansă mare să ocupe o poziție importantă la nivel european, şi a lăsat de înțeles că ar fi de acord, cu o astfel de mutare.

Discuțiile despre preluarea șefiei Consiliului European au apărut după ce Charles Michel, actualul președinte, a anunțat că va renunţa la funcție mai devreme.

Joi, premierul Marcel Ciolacu,a declarat că: „Există o şansă reală de a prelua şefia Consiliului European, pentru că avem un culoar foarte bun. Șansa nu este doar pentru președintele Klaus Iohannis, ci și pentru România. E o temă serioasă, iar pentru România este extraordinar. E vorba de România, indiferent de partid.”

Președintele Klaus Iohannis ar fi fost invitat, conform unor surse politice, să susțină un discurs în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie. Invitația ar fi fost făcută chiar de Roberta Metsola, președinta Parlamentului.

Citește și
Scenariul politic cu Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis „transferat” la Consiliul European. Ce rol are Viktor Orban în ecuație
Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Pârvulescu – analist: „Se speculează foarte mult pe această invitație din partea Robertei Metsola, președinta Parlamentului European, adresată președintelui Iohannis pentru a susține un discurs în Parlamentul European, ceea ce ar sugera chiar negocieri destul de înaintate din acest punct de vedere. Probabil, este o coincidență.”

Privitor la acest scenariu există însă și câteva semne de întrebare.

Vlad Gheorghe – europarlamentar: „Funcția de Președinte al Consiliului European nu are varianta de interimar, adică, președintele Consiliului fie este numit pentru un mandat întreg, fie, în cazul în care funcția este vacantă, atunci va fi ocupată de reprezentantul țării care deține președenția consiliului în acel moment.”

Nu este însă imposibil, mai ales ca liderii europeni îl privesc cu scepticism pe premierul Ungariei, Viktor Orban, cel are ar urma de drept să ocupe funcția.

Victor Negrescu, europarlamentar: „Motivul pentru care se dorește identificarea rapidă a unui președinte este că urmează președenția Ungariei, și în contextul acesta premierul Victor Orban ar putea să dețină și funcția de președinte al Consiliului European, dacă nu identificăm o soluție până atunci. Asta înseamnă că până la începutul campaniei electorale trebuie să identificăm o persoană care să ocupe o funcție atât de importantă.”

Posibilitatea ca Nicolae Ciucă, șeful Senatului, să preia interimar funcția de președinte al țării i-ar dezavantaja pe social democrați. Liderul PNL ar fi, astfel, mai vizibil înainte de alegerile de anul acesta.

Cristian Pârvulescu – analist: „Oricum chiar dacă PSD n-ar fi avantajat de un astfel de aranjament, nu se poate face o altă declarație, nu suntem într-o coabitare, și chiar dacă suntem, astfel de declarații ar fi fost imposibile. Ca urmare, așa cum era de așteptat, primul ministru subliniază că ar fi foarte bine pentru România, doar că probabil rămâne neîncrezător”

Marcel Ciolacu a recunoscut că a discutat cu șeful statului despre acest subiect. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE

Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni
Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni

Un nou scenariu politic lansat de unii dintre parlamentari îi are ca protagoniști pe Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă.

Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte
Scenariu surpriză. Iohannis ar putea pleca de la Cotroceni mai repede, iar Nicolae Ciucă ar prelua mandatul de președinte

Coaliția PSD-PNL a discutat într-o ședință care a avut loc luni un scenariu potrivit căruia Klaus Iohannis ar putea demisiona de la Cotroceni, pentru a ocupa funcția de președinte interimar al Consiliului European, au declarat surse pentru Știrile Pro TV.

Klaus Iohannis a avut o discuție oficială cu Volodimir Zelenski. România ar putea încheia un parteneriat strategic cu Ucraina
Klaus Iohannis a avut o discuție oficială cu Volodimir Zelenski. România ar putea încheia un parteneriat strategic cu Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Cei doi şefi de stat au vorbit despre situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră.

Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce pățesc de acum înainte cei care pângăresc drapelul României
Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce pățesc de acum înainte cei care pângăresc drapelul României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.