S-a încheiat recensământul berzelor din România. Constanţa, Braşov şi Tulcea, în topul orașelor cu cele mai multe cuiburi

×
Codul embed a fost copiat

S-a încheiat recensământul berzelor din România. Ornitologii au apelat şi la cetăţeni ca să afle câte sunt și unde se cuibăresc, cu ajutorul unei aplicaţii.

În total, există 5.410 exemplare, mai multe decât anul trecut. Dacă le cunosc numărul şi identifică în ce zone se află, specialiştii ştiu mai bine şi cum să le protejeze.

S-a încheiat recensământul berzelor din România

Numărul berzelor, specie protejată prin lege, s-a stabilizat în ultimele decenii. Ca să afle exact câte exemplare sunt în prezent, specialiștii de la Societatea Ornitologică Română au strâns date cu ajutorul aplicației „Uite barza”, descărcată până acum de peste 10.000 de oameni.

Andreea Oprea, responsabil comunicare SOR:A fost gândit ca un proiect de Citizen Science, în care să implicăm şi oamenii pentru că ştim că barza albă este foarte prietenoasă, își face cuiburile în satele şi oraşele noastre şi e uşor de recunoscut”.

Potrivit Societății Ornitologice Române, utilizatorii aplicaţiei au scanat cu telefoanele 1.358 de cuiburi, 300 dintre ele cuiburi noi. Cele mai multe se află, însă pe stâlpii de electricitate, iar pe 515 din ele au fost montate bare metalice, pentru a le înălţa.

Citește și
Berzele din Răcari sunt monitorizate video. Primăria transmite stream live
Berzele din Răcari sunt monitorizate video. Primăria transmite stream live
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Andreea Oprea, responsabil comunicare SOR:Poți să sesizezi un incident, un cuib care pune în pericol viața berzelor. Poţi sesiza dacă ai găsit o barză moartă sau electrocutată. Datele strânse în aplicaţie se duc la toţi distribuitorii de energie electrică din ţară. Acolo unde un cuib apasă tare pe fire, folosim nişte bare metalice să înălţăm cuibul”.

Constanţa, Braşov şi Tulcea, în topul orașelor cu cele mai multe cuiburi 

Biologii spun că barza albă este o specie monogamă, adică se împerechează pe viaţă, și se întoarce în fiecare an în acelaşi cuib.

Dr. Alexandru Strugariu, biolog:Berzele se hrănesc cu absolut orice, pot înghiţi şi ceea ce este viu. De la insecte şi pană la mamifere mici, inclusiv la șerpi veninoşi. Are un rol foarte important în a regla populaţiile multor specii în ecosistem”.

Anul acesta, în topul județelor unde au fost semnalate cele mai multe cuiburi de barză, se află Constanţa, Braşov şi Tulcea. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A început recensământul berzelor. Cum poate contribui oricine, printr-o aplicație
A început recensământul berzelor. Cum poate contribui oricine, printr-o aplicație

Vineri începe recensământul berzelor din România! Pentru că sunt păsări protejate, ornitologii vor să afle, pentru al șaselea an consecutiv, câte sunt și unde cuibăresc.

Berzele din Răcari sunt monitorizate video. Primăria transmite stream live
Berzele din Răcari sunt monitorizate video. Primăria transmite stream live

Două berze au devenit adevărate vedete, la Răcari, în judeţul Dâmboviţa. Autoritățile au montat o cameră de supraveghere care le monitorizează minut de minut, iar imaginile sunt transmise în direct pe pagina instituţiei.

Berzele care nu au reușit să migreze în țările calde, salvate de voluntari
Berzele care nu au reușit să migreze în țările calde, salvate de voluntari

După o toamnă secetoasă și o iarnă rece, zeci de berze care nu au reușit să migreze spre țările calde au devenit victime ale naturii, dar și ale omului. Pentru că au suferit diverse accidente, înaripatele au fost îngrijite de voluntari din Botoșani.

Zeci de berze care nu au reușit să migreze spre țările calde, îngrijite de voluntarii din Botoșani
Zeci de berze care nu au reușit să migreze spre țările calde, îngrijite de voluntarii din Botoșani

După o toamnă secetoasă și o iarnă rece, zeci de berze, care nu au reușit să migreze spre țările calde, au devenit victime ale naturii, dar și ale omului.

Berzele migratoare mor în timp ce traversează Grecia, dezorientate de incendiile de vegetaţie. FOTO
Berzele migratoare mor în timp ce traversează Grecia, dezorientate de incendiile de vegetaţie. FOTO

Berzele migratoare care traversează Grecia în drum spre nordul Africii cad victime incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în ţară în ultima săptămână, devenind dezorientate din cauza flăcărilor şi rătăcindu-se, rănindu-se şi chiar murind.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.