România și Ucraina au semnat un memorandum privind tranzitul produselor ucrainene și construcția unui pod peste Tisa

Ciolacu si Smihal
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

România și Ucraina au semnat miercuri un memorandum privind "asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene şi o strategie privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina - România şi a infrastructurii rutiere conexe".

Documentul a fost semnat de premierul Marcel Ciolacu şi de omologul său ucrainean, Denys Shmyhal, la finalul şedinţei comune a executivelor celor două ţări, desfăşurată la Kiev.

De asemenea, a fost semnat un acord între Cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernul României privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa romano-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.

Pe lista documentelor semnate la finalul şedinţei comune a celor două executive se află şi un Protocol de implementare între Cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernul României a Acordului între Ucraina şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor, dar şi un Memorandum de înţelegere între Ministerul Economiei din România şi Ministerul pentru Industrii Strategice al Ucrainei privind cooperarea în domeniul industriei de apărare.

Totodată, a fost semnat un Memorandum de înţelegere în domeniul farmaceutic, dar şi o Declaraţie de intenţie între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Ucraina.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reacția Comisiei Europene

Comisia Europeană a transmis că salută semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Ucrainei, care va contribui şi mai mult la sporirea capacităţii culoarelor de solidaritate, având în vedere în special daunele suferite de infrastructura de transport din Ucraina în urma agresiunii Rusiei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

România are un rol esenţial în funcţionarea culoarelor de solidaritate şi colaborează în mod constructiv cu toate părţile implicate, inclusiv prin intermediul Platformei comune de coordonare a culoarelor de solidaritate UE-Ucraina. Comisia încurajează această cooperare strânsă între statele membre ale UE şi Ucraina.

Comisia sprijină în continuare implementarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina şi a planului de acţiune ucrainean privind exportul de cereale ucrainene, în special prin facilitarea legăturilor transfrontaliere şi a operaţiunilor de transport.

Îmbunătăţirea trecerii frontierei dintre Ucraina şi România, prevăzută de acest memorandum, nu numai că va servi nevoilor imediate de import şi de export ale Ucrainei, ci o va ancora ferm în spaţiul transporturilor din UE. Finanţarea este deja disponibilă, din bugetul UE, de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în timp ce viitorul Mecanism pentru Ucraina va contribui suplimentar la reconstrucţia şi dezvoltarea infrastructurii de transport a Ucrainei şi a conexiunilor acesteia cu UE.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.