Revitalizarea Casei de Comerț Unirea, un eșec. Au fost găsite facturi de peste 10 milioane de euro neîncasate

×
Codul embed a fost copiat

Încercarea autorităților de a revitaliza Casa Unirea pare sortită eșecului. Corpul de Control al Ministerului Agriculturii a descoperit mai multe nereguli în gestiunea societății care ar trebui să-i ajute pe fermierii să își vândă produsele.

Inspectorii spun că au găsit facturi neîncasate de peste 10 milioane de euro și contracte aranjate.

Vlad Gheorghe reprezintă una dintre cele mai mari asociații de legumicultori din România. Spune că de mai bine de un an încearcă să ia legătura cu reprezentanții Casei de Comerț Unirea. Fermierii pe care îi reprezintă produc cel puțin 100 de mii de tone de fructe, legume și conserve pe care ar fi putut să le vândă prin intermediul acestei societăți.

Vlad Gheorghe, președintele unei asociații de agricultori: „Avem zona Moldova, zona Transilvania, fructe și legume, avem partea de sud, ciupercile și procesarea. Sunt 19 fabrici de procesare, pe care le puteam vinde prin Casa Unirea. Și rezultatul este zero. La ora asta ne certăm cu marketurile pentru mere, fac nazuri pentru că la calibre depășim. Morcovul, la fel, rădăcionoasele, ceapa verde”.

Corpul de Control al Ministerului Agricultrurii a descoperit multe nereguli în gestiunea Casei de Comerț Unirea. În 2023 instituția a avut pierderi de peste 50 de milioane de lei - toate din facturi neîncasate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din cele aproape 80 de milioane de lei obținute din mărfurile facturate anul trecut, Casa Unirea a încasat numai 26,6 milioane de lei. Restul sunt bani pe care magazinele în care a ajuns marfa prin intermediul societății nu i-au plătit, după cum reiese din raport.

Totodată, Corpul de Control a descoperit că unele dintre contractele intermediate de Casa de Comerț Unirea erau aranjate. În ideea în care erau fermieri care spuneau că își vând marfa doar dacă aceasta ajunge la anumite magazine. Au fost și magazine care au primit marfă doar de la anumiți fermieri.

Rezultatele controlului arată și că reprezentanții Casei de Comerț Unirea vindeau mai mult produse din import decât de la fermierii români.

Mariana Cotoi, fostul director al Casei de Comerț Unirea: „Acolo unde s-a pus problema de a intermedia produse din import, noi nu am făcut importul direct. Toate produsele au fost cumpărate de la firme înregistrate în România care plătesc impozitul lor în România. Până la urmă nu cred că este o problemă dacă se găsesc și chipsuri și alte lucruri comercializate prin intermediul firmelor românești care plătesc impozitul în România”.

Casa Unirea a fost reformată în 2022 și funcționează ca un intermediar. Adună marfa de la cooperativele agricole și încheie contracte cu supermarketuri și restaurante. În urma neregulilor descoperite, directorul societății a fost demis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.