Razie pe străzile din Târgoviște. Polițiștii au dat peste 200 de amenzi în patru ore

×
Codul embed a fost copiat

Razie în forță, joi la prânz, pe străzile din Târgoviște. Zeci de polițiști s-au mobilizat pe principalele bulevarde și au oprit șoferii care tranzitau zona.

Automobilistii au fost legitimați și verificați dacă respectă prevederile ordonanțelor militare. Unii dintre ei, prinși pe picior greșit, au fost amendați sau chiar s-au ales cu dosare penale. Este și cazul unui tânăr de 26 de ani, care șofa deși avea permisul reținut în vederea anulării.

Pentru că avea inspecția tehnică periodică expirată, polițiștii i-au reținut tânărului și talonul mașinii. În plus, atât el cât și prietena lui au fost amendați, fiecare cu 2.000 de lei, din cauza că nu aveau declarație pentru ieșirea lor din casă. Polițiștii au continuat razia timp de patru ore, având că scop:

Ana Maria Liță, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa: „Creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, prevenirea faptelor și combaterea faptelor anti-sociale, a faptelor de nerespectare restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.”

Din cauza că au găsit prea multe mașini în trafic, dar și pietoni care nu și-au putut justifica prezența pe-afară, agenții au dat amenzi usturătoare.

Citește și
Pacient
Un român de 34 de ani, din UK, a murit după ce a fost infectat cu coroanvirus
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Peste 200 de persoane au fost amendate în numai patru ore, la Târgoviște, în timpul raziei, jumătate dintre acestea din cauza că nu au respectat restricțiile de circulație. În total, polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 160.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Măsurile luate de italieni pentru a redeschide Lombardia. Ce este „regula celor 4 D”
Măsurile luate de italieni pentru a redeschide Lombardia. Ce este „regula celor 4 D”

Lombardia, regiunea italiană cea mai afectată de epidemia de COVID-19 cu peste 11.300 de morţi din cele 21.600 decese înregistrate în ţară, vrea să-şi relanseze activităţile economice în 4 mai odată cu ridicarea măsurilor de izolare, potrivit AFP.

Un român de 34 de ani, din UK, a murit după ce a fost infectat cu coroanvirus
Un român de 34 de ani, din UK, a murit după ce a fost infectat cu coroanvirus

Un român de 34 de ani, care muncea pe un șantier din Londra, a murit, sâmbătă, după ce a fost infectat cu coronavirus, scrie Obiectiv de Suceava.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 16 aprilie. Peste 140.000 de morţi la nivel mondial
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 16 aprilie. Peste 140.000 de morţi la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 16 aprilie. La nivel global sunt peste două milioane de cazuri confirmate cu noul virus și s-au înregistrat peste 130.000 de decese.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.