Răspunsul lui Ludovic Orban la scrisoarea lui IPS Teodosie: „Sfatul meu sincer”

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban l-a sfătuit pe IPS Teodosie să îndemne credincioşii la respectarea regulilor de protecţie sanitară, în contextul în care Constanţa este în carantină.

Şeful Executivului a adăugat că nu sunt interzise slujbele, însă ele sunt organizare în anumite condiţii, deoarece este o zonă carantinată, transmite News.ro.

„La Constanţa este o situaţie specială, pentru că municipiul Constanţa este în carantină. La propunerea DSP, cu avizul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a emis decizia de carantinare a Constanţei. În decizia de carantinare a Constanţei există şi o prevedere legată de regulile privitoare la desfăşurarea slujbelor, pelerinajelor. Nu se interzic slujbele. Ele se organizează în anumite condiţii, pentru că este zonă carantinată. Asta nu e o chestiune generală, ci este o măsură care a fost impusă într-o zonă carantinată, pentru că, din păcate, în Constanţa ne-am confruntat cu o creştere a numărului de cazuri şi autorităţile judeţene au considerat că este necesară această decizie de intrare în carantină”, a explicat premierul, după întâlnirea la Ministerul Economiei cu Virgil Popescu şi Nicuşor Dan pe tema Elcen şi a încălzirii în Bucureşti.

Prim-ministrul l-a îndemnat pe Arhiepiscopul Tomisului să sprijine respectarea regulilor.

„Cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, a mai spus Orban.

Citește și
Polițiști
Enoriași, amendați în interiorul bisericii Sfânta Ecaterina din Constanța
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Sfatul meu sincer către Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioşii să se roage sau să participe la pelerinaje sau alte activităţi, ci sunt făcute ca să apere sănătatea şi eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, a concluzionat şeful Guvernului.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis o scrisoare deschisă către Guvernul României şi către premierul Ludovic Orban în care afirmă că „niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite”, cum se întâmplă în această perioadă, şi că trebuie denunţate public abuzurile pe care prim-ministrul le-ar orchestra şi pe care forţele de ordine le exercită asupra credincioşilor.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că Secretariatul de Stat pentru Culte are obligaţia de a se implica în medierea unei situaţii în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât şi a autorităţilor care aplică aceste măsuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Arhiepiscopul Tomisului, către Orban: “Ne veţi bate, amenda, cei care vom merge să ne rugăm?”
Arhiepiscopul Tomisului, către Orban: “Ne veţi bate, amenda, cei care vom merge să ne rugăm?”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis o scrisoare deschisă către Guvernul României în care afirmă că ”niciodată drepturile credincioşilor ortodocşi şi ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite”. 

Enoriași, amendați în interiorul bisericii Sfânta Ecaterina din Constanța
Enoriași, amendați în interiorul bisericii Sfânta Ecaterina din Constanța

Scandal la Constanța, după ce magistraţii au respins, miercuri dimineaţă, contestaţia Arhiepiscopiei Tomisului privind interzicerea organizării de pelerinaje.

Tribunalul Constanța va stabili miercuri dacă pelerinajul de la peștera Sf. Andrei se va putea desfășura
Tribunalul Constanța va stabili miercuri dacă pelerinajul de la peștera Sf. Andrei se va putea desfășura

Tribunalul Constanța va răspunde miercuri dimineață solicitării arhiepiscopului Tomisului de a desfiinţa hotărârea Prefecturii care interzice organizarea de pelerinaje religioase.

Cel mai mare pelerinaj catolic din lume, Fecioara din Guadalupe, anulat din cauza coronavirusului
Cel mai mare pelerinaj catolic din lume, Fecioara din Guadalupe, anulat din cauza coronavirusului

Cel mai mare pelerinaj catolic din lume, cel pentru Fecioara din Guadalupe, va fi anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.