Rămășite umane și documente descoperite pe munte, lângă Râșnov. Suspiciunea anchetatorilor

Rasnov

Rămăşiţele unei persoane și câteva documente au fost găsite pe munte, la poalele Munţilor Postăvarul, în zona localităţii Râşnov, existând indicii că acestea ar aparține unui pompier din Mureș dispărut în februarie.

Astfel, sâmbătă, după descoperirea craniului și a documentelor, un echipaj format din cinci jandarmi montani şi doi salvamontişti s-au deplasat în zona localităţii Râşnov, pentru continuarea căutărilor, relatează Mediafax.

Actele ar putea aparţine unui pompier al ISU Mureş dispărut pe munte la sfârşitul lunii februarie, însă acestea trebuie analizate cu atenţie, pentru că sunt deteriorate.

Misiunea este în cooperare cu Salvamontul. Sunt angrenaţi cinci jandarmi montani şi doi salvamontişti. A fost o persoană dată dispărută la sfârşitul lunii februarie, din judeţul Mureş. Ieri s-au găsit nişte haine şi nişte documente, dar sunt sfâşiate, iar astăzi s-au găsit părţi din corp, mai exact capul, dar după atâta timp trebuie să se facă analize pentru a se stabili cu exactitate cui aparţine. Misiunea de căutare continuă”, a declarat Radu Hegheduş, reprezentantul IJJ Braşov, pentru sursa citată.

Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a confirmat că în zonă se desfăşoară căutări şi, din primele informaţii, se pare că trupul din care s-au găsit bucăţi ar fi fost dezmembrat de animale.

La finele lunii februarie, un tânăr de 37 de ani, angajat al ISU Mureş, a dispărut pe munte. În 26 februarie, tânărul a răspuns la telefon şi a spus că este în drum către Vârful Omu, după care nu a mai revenit. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă