Rafila, despre relaxarea restricțiilor: O primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că, în acest moment, nu se pune problema unui val şase al pandemiei de coronavirus.

"Erau 13 cazuri de variantă BA2. Nu ne punem problema unui val şase în acest moment. Este vorba despre imunitatea obţinută la nivel populaţional fie prin trecerea prin boală, fie prin vaccinare, fie prin amândouă. Studiile sunt destul de limitate. Cred că ar trebui să vedem mai multe studii şi să nu ne referim la un singur studiu care a fost citat de un coleg de la Timişoara", a spus Rafila într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, prima măsură de relaxare ar fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, însă nu în spaţiile aglomerate.

"Eu cred că o primă măsură va fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, mai puţin în spaţiile aglomerate, şi este o măsură de bun simţ şi ulterior alte măsuri. (...) Ne dorim să avem un calendar clar, care să ţină cont de nişte indicatori măsurabili şi care să permită o reluare şi sustenabilitatea, că una este să reiei şi altceva este să menţii sustenabilă o anumită decizie cât mai mult timp, aşa cum ne dorim cu toţii", a adăugat el.

Alexandru Rafila a subliniat că întotdeauna măsurile de relaxare sunt luate gradual, însă ţinând cont de ce se întâmplă în spitalele din România.

Citește și
proteste, Canada, Ottawa
Proteste violente în Canada, față de restricțiile Covid-19. Poliția a spart geamurile camioanelor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Măsurile de relaxare totdeauna trebuie luate gradual, mai ales că suntem într-o situaţie - aşa cum v-am explicat - în care scăderea numărului de cazuri nu s-a corelat cu o scădere la fel de rapidă a numărului de cazuri internate în spital şi mai puţin s-ar corela cu numărul de cazuri în secţiile de terapie intensivă. (...) Aşteptăm ca şi aceşti indicatori să intre într-o scădere constantă, încât să permită ridicarea acestor măsuri. Grija, întotdeauna, este legată de asigurarea capacităţii de acordare a asistenţei medicale şi, în mod evident, nimeni nu vrea restricţii, toată lumea vrea relaxări. Şi noi vrem acest lucru şi Guvernul vrea acest lucru. Lucrul acesta trebuie făcut şi ţinând cont de ceea ce se întâmplă în spitalele din România", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România
Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, luni, o conferință de presă la sediul ministerului, unde a vorbit despre evoluția pandemiei de Covid-19 în România.

Proteste violente în Canada, față de restricțiile Covid-19. Poliția a spart geamurile camioanelor
Proteste violente în Canada, față de restricțiile Covid-19. Poliția a spart geamurile camioanelor

Poliţia canadiană îşi continua sâmbătă eforturile de restabilire a normalităţii în capitala Ottawa, unde centrul a fost ocupat de câteva săptămâni de camionagii şi alţi demonstranţi împotriva restricţiilor impuse pentru limitarea epidemiei de Covid-19.

Parlamentarii au decis ca sala de ședință să fie împărțită pe zone ca să nu mai fie hărțuiţi și bruscați la tribună
Parlamentarii au decis ca sala de ședință să fie împărțită pe zone ca să nu mai fie hărțuiţi și bruscați la tribună

Ca să nu mai fie hartuiţi și bruscați la tribună, parlamentarii au rescris regulamentul de funcționare și au impus restricții.

Un protest antirestricții și împotriva vaccinului a avut loc în Piața Victoriei. „Doi ani de minciună sunt de ajuns”
Un protest antirestricții și împotriva vaccinului a avut loc în Piața Victoriei. „Doi ani de minciună sunt de ajuns”

Un protest față de restricțile anti-Covid a avut loc vineri, în București. Șoferi din mai multe orașe din țară s-au adunat în zona Arcului de Triumf și au defilat încolonați.

Primul român judecat pentru încălcări ale restricțiilor, achitat definitiv. Cum a evadat din carantină, de la etajul 2
Primul român judecat pentru încălcări ale restricțiilor, achitat definitiv. Cum a evadat din carantină, de la etajul 2

Primul român judecat pentru infracțiuni la regimul restricțiilor impuse de pandemie a fost achitat definitiv. Nemțeanul evadase din carantină coborând pe cearșafuri, de la etajul 2.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă