Proxeneți reținuți în Buzău. Unul și-a trimis soția să se prostitueze timp de 4 ani, deși aveau o situație materială bună

Proxenet săltat de polițiști. Cum și-a convins victima minoră să se prostitueze
StirilePROTV

Doi bărbaţi din Buzău, suspectaţi de proxenetism, au fost reţinuţi, iar miercuri sunt prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Unul dintre ei şi-a trimis soţia să se prostitueze timp de patru ani, iar celălalt concubina, deşi aveau situaţii materiale bune.

Conform IPJ Buzău, în perioada 2016-2020, doi bărbaţi în vârstă de 27, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Buzău, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 şi 26 de ani, pe teritoriul mai multor state: România, Elveţia, Marea Britanie, Germania.

În urma activităţilor ilicite, cei doi tineri ar fi obţinut foloase materiale estimate la 250.000 de euro.

Unul dintre ei şi-a exploatat soţia, iar cel de-a doilea concubina. Cei doi au fost prinşi la finalul unor ample percheziţii desfăşurate de poliţiştii din Buzău.

Citește și
DIICOT: Tinere obligate să se prostitueze, după ce erau racolate pe rețelele sociale de interlopi aflați în închisoare
Percheziții la locuința lui Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Ce spune DIICOT
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ambii proxeneți proveneau din familii bune

 

"Activităţile au fost desfăşurate în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Buzău.Percheziţiile au fost desfăşurate la imobile din Vadu Paşii, Măgura şi municipiul Buzău. Au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere, cu vârste cuprinse între 22 şi 55 de ani, din judeţele Buzău, Vrancea şi Teleorman, persoane care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru continuarea cercetărilor. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux", precizează IPJ Buzău.

Cei doi bărbaţi provin din familii bune, iar activitatea desfăşurată timp de 4 ani nu a fost ca o necesitate, ei având situaţii materiale bune.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alţi doi proxeneţi din gruparea lui Alex Bodi, reţinuţi de DIICOT. Ce rol aveau
Alţi doi proxeneţi din gruparea lui Alex Bodi, reţinuţi de DIICOT. Ce rol aveau

Procurorii DIICOT au reţinut alţi doi proxeneţi în dosarul în care Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost arestat preventiv.

Percheziții la locuința lui Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Ce spune DIICOT
Percheziții la locuința lui Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu. Ce spune DIICOT

Procurorii DIICOT Craiova au efectuat, miercuri, 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea în cadrul unei acțiuni la nivel național, ce vizează destructurarea unor grupuri infracționale.

Viața de lux a proxeneților din Iași. Au făcut o avere din exploatarea tinerelor în UK
Viața de lux a proxeneților din Iași. Au făcut o avere din exploatarea tinerelor în UK

Cinci persoane au fost aduse la audieri în urma a patru percheziţii domiciliare făcute, în cursul zilei de marţi, în judeţul Iaşi, de procurorii DIICOT, şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.