Proiecții în aer liber, expoziții și concerte, la Iași. „Serile Filmului Românesc” a ajuns la a 13-a ediție

×
Codul embed a fost copiat

La Iași s-a încheiat cea de-a 13-a ediție a Serilor Filmului Românesc, eveniment la care în fiecare an participă mii de cinefili.  

La gala finală a fost proiectată o peliculă apreciată anul acesta şi la Festivalul de la Cannes. Este vorba despre drama Metronom, regizată de Alexandru Belc.

Acest film a obținut premiul pentru regie în cadrul secțiunii „Un Certain Regard”.

Serile Filmului Românesc au adus la Iași, în ultima săptămână, zeci de personalități din lumea cinematografiei.

Festivalul, ajuns la a 13-a ediție, a cuprins proiecții în aer liber și în săli de cinema, expoziții, concerte, dar și întâlniri ale publicului cu nume importante din lumea filmului.

Citește și
motocicleta
Urmărire ca-n filme, în Vrancea. Polițiștii au prins un motociclist, care nu a oprit la semnalele lor, după 40 de km
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Film regizat de un român și premiat la Cannes, proiectat în Piața Unirii din Iași

Duminică seara, în Piața Unirii din oraș a fost proiectat filmul Metronom, premiat la Festivalul de la Cannes în luna mai.

În public, alături de spectatori, a fost o parte din echipa peliculei: actorii Vlad Ivanov și Mara Vicol, dar și producătorul Cătălin Mitulescu.

Vlad Ivanov, actor: „Publicul este minunat. Echipa care a construit și face acest festival a dat dovadă de mare profesionalism și a dat dovadă că iubește filmul romanesc”.

Reporter: Cum a fost la Cannes anul acesta?

Cristian Radu Nema, regizor: „A fost foarte motivant pentru mine. Sunt 14 ani de când merg acolo ca fotograf. Mereu când vin de acolo la SFR spun că la anul voi merge cu filmul de la SFR la Cannes și invers, cu filmul pe care vreau să-l duc la Cannes, la SFR.”

Marin Preda, comemorat la Serile Filmului Românesc

Festivalul Serile Filmului Românesc a fost organizat prima dată în 2010.

Andrei Giurgia, director Serile Filmului Românesc: „Ediția a 13-a fost cu noroc, o ediție pe care am dedicat-o actorului Marcel Iureș. Au fost peste 65 de invitați la Iași, timp de cinci zile, peste 45 de evenimente, concerte, expoziții fotografice, momente in memoriam. Am evocat trei personalități: Florina Cercel, Luminița Ghiorghiu și Ion Dichiseanu. S-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului Marin Preda și l-am comemorat".

Irina Margareta Nistor, critic de film: „Să molipsim pe toată lumea de film românesc, să meargă la cinema și să se bucure de fiecare succes în parte și să nu mai rateze niciun film".

Cinefil: „Îmi place mult filmul românesc, de abia aștept să descopăr actorii, să avem discuții la final și îmi place atmosfera de la festival".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rochiile lui Marilyn Monroe, scoase la licitație la Los Angeles. Cât valorează o ținută care i-a aparținut actriței
Rochiile lui Marilyn Monroe, scoase la licitație la Los Angeles. Cât valorează o ținută care i-a aparținut actriței

Noutăți pentru cei fermecați iremediabil de stilul desăvârșit al actriței Marilyn Monroe.Trei dintre rochiile purtate de ea, atât în filme, cât și în viața particulară, au fost scoase la licitație.  

Urmărire ca-n filme, în Vrancea. Polițiștii au prins un motociclist, care nu a oprit la semnalele lor, după 40 de km
Urmărire ca-n filme, în Vrancea. Polițiștii au prins un motociclist, care nu a oprit la semnalele lor, după 40 de km

A fost o urmărire ca-n filme în județul Vrancea, pentru prinderea unui motociclist.

Sylvester Stallone împlinește 76 de ani. Cum arată „Rambo” acum | GALERIE FOTO
Sylvester Stallone împlinește 76 de ani. Cum arată „Rambo” acum | GALERIE FOTO

Sylvester Stallone împlinește 76 de ani, pe 6 iulie 2022. Lucru greu de crezut, având în vedere cele mai recente imagini cu actorul.

Schimbări nedorite la HBO. Producțiile originale au fost oprite în mai multe țări din Europa
Schimbări nedorite la HBO. Producțiile originale au fost oprite în mai multe țări din Europa

Procesul de fuziune dintre HBO Max și Discovery provoacă efecte nedorite în compania Warner Bros, notează Variety, care mai precizează că strategia din Europa a gigantului american a fost afectată.

Bătaie ca în filme la Gura Humorului. Mai mulți localnici și-au împărțit bâte și topoare în cap | VIDEO
Bătaie ca în filme la Gura Humorului. Mai mulți localnici și-au împărțit bâte și topoare în cap | VIDEO

Un incident grav a avut loc în Suceava. Familia unei fete a năvălit în curtea familiei fostului ei iubit, după ce acesta ar fi decis să se despartă de tânără. Motivul: tânărul s-ar fi îndrăgostit de altă fată.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.